De la 1 septembrie, în licee vor putea preda doar profesorii cu diplomă de master

De la 1 septembrie, în licee vor putea preda doar profesorii cu diplomă de master

Potrivit noilor modificări, de la 1 septembrie 2018, cadrele didactice din învățămîntul liceal din țara noastră trebuie să dețină obligatoriu studii superioare de master.

Aceste prevederi se conțin în Codul educației și vor intra în vigoare la 1 septembrie 2018.

Astfel, cerințele minime de calificare pentru ocuparea funcțiilor didactice în învăţămîntul liceal sînt deţinerea unei calificări în domeniu de cel puţin nivelul 7 ISCED – studii superioare de master, precum şi promovarea modulului psihopedagogic. 

O altă noutate care intră în vigoare în anul de studii 2018-2019, conform Codului educației, este și faptul că statul va asigura condiţii de formare şi dezvoltare a competenţelor de comunicare în limbile engleză, franceză şi rusă în toate instituţiile publice de învăţămînt general.

De asemenea, din 1 septembrie 2019, se vor desface contractele individuale de muncă cu profesorii care predau în universităţile din Moldova care nu au titlu de doctor. Potrivit articolului, 132, alineat 3 din Codul educaţiei, pentru ocuparea unei funcţii ştiinţifico-didactice în învăţămîntul superior este necesară deţinerea unei calificări de nivelul 8 ISCED – studii superioare de doctorat.

Constatarea cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă o face rectorul instituţiei şi este adusă la cunoştinţă persoanei respective în termen de cel mult 5 zile lucrătoare.

 

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load