X 
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4019

Elevii liceului Liviu Deleanu vor mai învăța o săptămînă online

17 apr. 09:15   Capitala
1966 0

Elevii Liceului „Liviu Deleanu” din capitală, unde a avut loc un incendiu, vor învăța și în această săptămînă de la distanță. Decizia a fost luată la ședința Comisiei pentru Situații Excepționale a sectorului Buiucani.

„De luni, 22 aprilie, copiii vor reveni la studii”, a declarat pretorul sectorului Biucani în cadrul unei intervenții online din fața Liceului „Liviu Deleanu”.

Funcționarul a precizat că administrația liceului urmează să prezinte un raport privind lucrările efectuate. Vorbim de lucrări de reparație și montare a sistemului antiincendiu, lucrări la pozarea sistemului electric etc.

Totodată, pretorul a menționat că în weekend, la liceu sînt invitați părinții elevilor care au probleme de sănătate, pentru a vedea care sînt condițiile de activitate. Ulterior, aceștia urmează să decidă dacă își vor trimite copiii la liceu sau vor continua învățămîntul la distanță.

Potrivit salvatorilor, incendiul de la Liceul „Liviu Deleanu” a fost provocat de abateri admise în timpul unor lucrări de sudură.


Amintim, incendiul a izbucnit în 5 aprilie, în demisolul instituției. În urma arderii au fost evacuate aproximativ 1900 de persoane, iar în misiunea de lichidare a incendiului au participat 60 de salvatori și pompieri cu 10 unități de tehnică. În urma incendiului, directoarea liceului, care a ieșit ultima din clădire, a fost internată în spital. după ce a inhalat o cantitate mare de fum.

0
0
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?