COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Cînd va avea Moldova un penitenciar nou. Detalii despre proiect

Cînd va avea Moldova un penitenciar nou. Detalii despre proiect

În mai puțin de două luni ar urma să înceapă lucrările de construcție a unui nou penitenciar, care îl va înlocui pe cel cu numărul 13, amplasat în centrul Chișinăului.

Deși lucrările de proiectare au început acum 4 ani, încă în noiembrie 2016, pînă astăzi nu a fost selectată compania care urmează să construiască peniteniciarul. Unimedia a discutat cu managerului proiectului, Igor Eșanu, care anunță noi termene: în maxim două luni se va decide compania învingătoare a tenderului, iar pînă în 2023 Moldova va avea un penitenciar nou.

Noul penitenciar va fi construit la intrarea în Bubuieci pe un teren de 44,6 hectare. Potrivit schiței de proiect a penitenciarului elaborată de către reprezentanții companiei olandeze de proiectare „Archivolt architecten bv", în consorțiu cu „Halmos Adviseurs bv" și „IGC Construct SRL", acesta va fi format din cinci compartimente funcționale separate.


Instituția va avea un bloc rezidențial, unul pentru transfer, unul pentru asigurarea serviciilor medicale secundare, precum și zona de intrare și cea administrativă. De asemenea, vor fi construite două parcări, una pentru angajații instituției și alta pentru vizitatori. Capacitatea penitenciarului va fi de peste 1500 de locuri.

În bugetul de stat pentru anul 2019 au fost prevăzute circa 160 milioane de lei pentru proiectul ”Construcţia penitenciarului din municipiul Chişinău”. Din această sumă, 14,5 milioane sînt bani din bugetul național, iar peste 145 de milioane de lei provin din resurse externe.

Împrumutul oferit Moldovei de către Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) pentru construcția unui penitenciar în țara noastră a fost majorat cu 10 milioane de euro și constituie 49 milioane de euro.

Fluxul mare de deținuți în Penitenciarul nr.13 – Chișinău cauzează fenomenul suprapopulării. Aceasta contravine standardelor internaționale de detenție care presupun acordarea a 4m2 spațiu de detenție pentru fiecare deținut în parte. În consecință Republica Moldova a fost condamnată multiplu de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru violarea Articolului 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului - Prevenirea torturii, tratamentului inuman sau degradant.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load