Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Cifre alarmante! La ce duce lipsa supravegherii copiilor în timpul vacanței

20 aug. 2020,, 13:13   Societate
3445 0

76 de copii au fost traumatizați iar alții opt au decedat în diverse incidente produse în primele două luni ale verii.

Inspectoratul General al Poliției atrage atenția asupra faptului că se atestată o situaţie îngrijorătoare privind incidentele comise cu participarea copiilor, iar consecințele pot fi diverse, de la vătămarea integrității corporale sau a sănătății, traumatizarea copiilor, victimizarea lor și chiar decesul.

Principale cauze care duc la asemenea tragedii sînt: neglijarea de către părinţi a obligaţiilor legale, lipsa de supraveghere permanentă a copiilor, lipsa de comunicare între părinţi şi copii.

Din numărul total de cazuri înregistrate, predomină mediul rural, unde au fost înregistrate 55 cazuri și 21 cazuri în mediul urban. Iar motivele traumatizării copiilor sînt: accidente rutiere, intoxicație cu pesticide, intoxicație cu alimente, cu medicamente, căderea de la înălțime, căderea în bazin cu apă, arsură termică, înec, etc.

Atunci cînd stau de vorbă cu polițiștii, majoritatea părinților au aceeași explicație: „Doar o secundă am întors capul”. Din nefericire, acea secundă poate avea un impact negativ pentru copil.


Pentru a preveni incidentele cu final nefericit, poliția recomandă:

- supravegheați-vă în permanenţă copiii pentru a evita cazurile de dispariţii, accidente de circulaţie și vătămări corporale din neatenţie;

- dacă nu sînteți lîngă copil, chiar și pentru cîteva clipe, e necesar copilul să cunoască cum să acționeze

- interziceți copiilor să se joace în zonele aglomerate sau în adiacentul părţii carosabilului;

- explicați copiilor că au voie să plece de la domiciliu doar cu permisiunea adulților şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă;

- sfătuiţi-vă copilul să nu accepte niciodată bani sau cadouri de la persoane necunoscute.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?