COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Chirtoacă: Plahotniuc se întoarce, chiar nu recunoașteți stilul?

Chirtoacă: Plahotniuc se întoarce, chiar nu recunoașteți stilul?

Plecările recente din Partidul Democrat, precum şi crearea grupului PROMoldova condus de Andrian Candu, sînt organizate din umbră de oligarhul Vlad Plahotniuc, refugiat peste hotare, care are intenția de a reveni în țară.

Este opinia președintelui Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, exprimată într-o postare pe Facebook.

“În noiembrie 2019, PD a fost împărțit în două, tocmai pentru ca “nemulțumiții” să meargă la Candu, iar “pragmaticii” să rămînă la Filip. Amintesc, că exact la fel, Ivanov si Vitiuc, și Sîrbu si mulți alții au plecat din PCRM și au venit la PD, adică la Plahotniuc, iar azi au plecat din PD ... la Candu, adică tot la Plahotniuc”, scrie Dorin Chirtoacă.


Liderul PL consideră că cei care au plecat din PDM au fost plasați de Plahotniuc încă din 2005 în politicul moldovenesc.

“Lucrurile sînt simple: aceste personaje, și multe altele, au fost plasate de Plahotniuc în politicul moldovenesc încă în anul 2005. De atunci el apasă pe ei ca pe butoane - cum se apasă, așa ei acționează. Vitiuc, de exemplu, fiind comunist (membru si deputat PCRM) iniția proiecte de legi pentru a fi făcute privatizări în folosul lui Plahotniuc”, mai scrie Dorin Chirtoacă.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load