Echilibrul interior este păstrat în limite normale prin mecanisme de control bine puse la punct.
Homeostazia (din limba greacă, homois = aceeași, și stasis = stare) reprezintă proprietatea unui organism de a menține, în limite foarte apropiate, constantele mediului său intern. Pentru a menține acest control al mediului intern există o serie de mecanisme.
Primul mecanism de control al homeostaziei interne este mecanismul umoral sau biochimic. Acest mecanism este studiat în detaliu de medicina modernă prin studiul enzimelor și hormonilor din sânge. Acesta este un proces lent care poate dura ore sau zile. Procesele fiziologice rapide nu pot fi reglate prin acest mecanism.
Următorul mecanism de control al homeostaziei mediului intern este reglarea nervoasă. Acest mecanism este relativ rapid, dar există anumite celule în organism (ex. celulele roșii, celulele albe) care nu au inervație dar în același timp răspund la stimuli imediat. Din acest motiv, ambele mecanisme (umoral și nervos) se exclud. Deci ar trebui să fie și un alt mecanism de control al homeostaziei. Acest mecanism s-a numit metoda de reglare pe calea undelor (frecvențială).
Fiecare celulă sau țesut din organism poate fi privit ca o stație de emisie radio. Semnalul reglării biologice folosit în schimbul informațional între sistemele biologice are o structură complexă.
Dacă luăm ca exemplu o stație radio de emisie-recepție, vom avea o undă purtătoare de înaltă frecvență care este modulată (combinată) de componente de joasă frecvență care transportă sunet sau imagine (televiziune). Observăm același principiu în sistemele biologice, dar nu cu 2 nivele de modulare ca la dispozitivele tehnice; biosistemele au zeci și sute de nivele de modulare. Fiecare componentă de înaltă frecvență e modulată de o componentă de joasă frecvență; acest principiu se aplică pînă la frecvențe foarte scăzute (de cîțiva hertzi). Aceleași legi se aplică și dispozitivelor tehnice unde componenta de frecvență înaltă a unui semnal este componenta sa energetică și este responsabilă pentru transmiterea semnalului, iar componentele de joasă frecvență transportă informația.
Din acest motiv ar trebui să studiem semnalele sonore informaționale cu frecvențe foarte scăzute (de la 1.8 Hz până la 8.2 Hz) pentru a obține mai multe informații. Cum putem face asta? Dispozitivul de analiză nonlineară Metatron este conceput să lucreze tocmai în această plajă de frecvențe scăzute, să recepționeze, decodeze și să afișeze sub forma unei hărți mesajele transmise de celulele organismului.
Fiecare țesut biologic e reprezentat în întreaga bandă de frecvențe scăzute (1.8 – 8.2 Hz), dar într-un anumit punct din acest interval, amplitudinea unui semnal specific pentru un anumit țesut depășește toate celelalte frecvențe. Legea e următoarea: cu cît organizarea structurală a unui țesut e mai înaltă, cu atît e mai mare frecvența sa de rezonanță. De exemplu, țesutului osos îi corespunde frecvența de 1.8 Hz, iar cortexului cerebral frecvența de 8.2 Hz.
Învățând să lucrăm cu aceste frecvențe și urmărind dinamica fluctuațiilor informaționale, putem descoperi multe din tainele ascunse ale mediului intern și putem deveni excelenți specialiști în interpretarea semnalelor transmise de celulele noastre.
Adăuga comentariu