Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Raportul Parlamentului în domeniul prevenirii suicidului, criticat de experți

10 iul. 2018,, 11:12   Societate
2249 0

Linia verde pentru prevenirea suicidului www.pentruviata.md își exprimă indignarea și îngrijorarea cu privire la modul superficial de abordare a subiectului prevenirii suicidului de către deputați, notează Noi.md.

Poziția a fost făcută publică după ce, săptămîna trecută, Legislativul a aprobat Raportul Comisiei speciale pentru elaborarea pachetului de modificări legislative în domeniul prevenirii suicidului. Potrivit experților, raportul nu corespunde recomandărilor internaționale de abordare a prevenirii suicidului la nivel de stat, precum și dublează legislația, inițiativele deja existente în acest domeniu sensibil.

„Raportul conține mituri și clișee inadmisibile în abordarea subiectului suicidului, care, de exemplu, incriminează suicidul, prin utilizarea termenului a comite, susține mitul că o singură cauză poate contribui la suicid sau jonglează cu o listă de factori de risc care sînt numite greșit cauze", afirmă experții Liniei verde pentru prevenirea suicidului.

Specialiștii solicită Parlamentului încheierea activității Comisiei în formatul și stilul actual de lucru ca fiind neproductivă, superficială și regresivă pentru domeniul prevenirii suicidului. Totodată, ei cer revenirea la dialog cu privire la perspectivele prevenirii suicidului în R. Moldova în conformitate cu recomandările omise ale Organizației Mondiale a Sănătății.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?