X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Vartanean: Nu e timpul potrivit să facem zarvă în jurul vaccinării

10 mar. 2021,, 15:35   Politică
6487 4

"Ne place sau nu ne place, însăși faptul că rămînem în urmă în ceea ce privește ritmul de vaccinare ar trebui să disciplineze întreaga clasă politică și liderii țării pentru a lansa cît mai curînd posibil procesul de vaccinare în masă.

Și nu este deloc timpul potrivit pentru pasiuni". Opinia sa pentru eNews a exprimat-o Gaik Vartanean, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, PSRM.

"Avînd în vedere ideea nesfîrșită promovată de cincisprezece deputați dintr-o sută unu în Parlament împreună cu președintele țării cu privire la "alegerile anticipate" ca panaceu împotriva tuturor relelor, este destul de logic ca cineva să se ocupe serios de problema vaccinării. Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a început să organizeze întîlniri regulate cu membrii guvernului condus de premierul interimar Ciocoi pentru a rezolva problema achiziționării cît mai grabnice a vaccinurilor pentru vaccinarea gratuită în masă. Guvernul a găsit bani, iar în curînd vaccinurile vor ajunge în Republica Moldova".

Vartanean a atras atenția asupra "războiului" între vaccinuri.

"Moldova, ca parte a confruntării între Est și Vest, este, de asemenea, într-o oarecare măsură, victimă a războiului geopolitic. Unii demnitari, încercînd să mulțumească președintele și structurile europene, au încercat să creeze bariere artificiale în înregistrarea cît mai grabnică a diferitelor vaccinuri. Se pare că pentru cineva a fost important ca primele vaccinuri să vină din Vest și nu din Est. În orice caz, trebuie să mulțumim României, care a oferit asistență, și platformei Covax, care, drept răspuns la cererea și la înregistrarea țării noastre încă de către guvernul Chicu și ministrul Dumbrăveanu, a oferit Moldovei primul lot de vaccinuri, mai devreme decît multor altor țări".


Deputatul consideră că este nevoie de un echilibru între capacitățile statului și propunerile în paralel ale pieței.

Desigur, am dori ca vaccinarea să fie în masă, rapidă, gratuită și cu posibilitatea ca omul să aleagă ce vaccin preferă.

"Sarcina politicienilor este de a asigura acest proces. Și aceasta este acum prioritatea numărul 1. Vreau să vă reamintesc că anul trecut, cu 23 de persoane infectate pe zi, Maia Sandu a cerut ca guvernul să fie tras la răspundere penală pentru organizarea alegerilor într-o singură circumscripție electorală din țară, Hîncești. Astăzi, cu cifre care uneori se apropie de 2000 pe zi, adică de aproape 100 de ori mai mult, și cînd vedem cozi de 26 de ambulanțe la Centrul Moldexpo, cu spitalele din capitală și din țară pline pînă la refuz, Președintele Sandu insistă asupra organizării alegerilor parlamentare anticipate. Este chiar atît de urgent încât nu mai putem aștepta 3-4 luni pînă cînd vom vaccina cel puțin 500 000 de cetățeni ai țării care sînt cel mai expuși riscului - medici, profesori, pensionari etc.?”, a menționat Gaik Vartanean.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?