Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Maia Sandu, despre un eventual eșec al referendumului

18 mar. 14:12   Politică
6001 1

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a ezitat să comenteze un eventual 'Plan B' în cazul în care referendumul constituțional privind integrarea europeană nu va avea rezultatul cel așteptat, anunță Noi.md.

Fiind întrebată despre planul B și ce va face în cazul unui eventual eșec, Sandu a răspuns: "să muncim, să nu permitem manipulare, dezinformare, amestec în planurile noastre', subliniind necesitatea de a acționa acum și nu de a amîna deciziile importante.

Potrivit președintei, sondajele indică faptul că 'majoritatea cetățenilor își doresc ca statul să devină membru al Uniunii Europene'.

"Am ezitat prea mulți ani, întotdeauna ne-am întrebat „ce dacă”, uitați-vă unde am ajuns. Haideți să avem curaj, să analizăm riscurile, să vedem problemele, și cel mai important să muncim cu toții", a îndemnat Sandu.

Totodată, șefa statului a spus că nu cunoaște care va fi textul întrebării care va fi supusă votului, de acesta urmînd să se ocupe juriștii.


'Este o întrebare pentru juriști, când va fi gata o propunere de text care va fi prezentată de Parlament, nu am un text anume', a declarat Sandu.

Totodată, aceasta a spus că, odată scris în constituție acest obiectiv de integrare europeană, toată clasa politică va fi obligată să respecte decizia poporului.

Amintim că anterior Maia Sandu a propus ca acest referendum să se desfățoare în aceeași zi cu alegerile prezidențiale, lucru care a stîrnit un val de nemulțimiri, deoarece contravine prevederilor Constituției.

14
1
0
2
87

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?