X 
Arşiţa stiri: 180
Jocurile Olimpice stiri: 137
Transnistria stiri: 1455

Mai multe instituții de stat, obligate să-și ceartă scuze de la Valeriu Pasat

17 apr. 13:52   Politică
3077 1

După ce Ministerul de Externe a fost obligat de instanță să-și ceară scuze de la fostul ministru al Apărării şi ex-director al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), Valeriu Pasat, și Academia de Științe urmează să facă același lucru.

Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, a dispus încasarea unui prejudiciu moral de 10 000 de lei și tot atîta pentru acoperirea cheltuielilor de reprezentare în instanță. Decizia a fost pronunțată în data de 8 aprilie curent. Achitat în dosarul de comercializare frauduloasă a avioanelor militare din dotarea Armatei Naţionale, Pasat încearcă să-și reintoarcă bunul nume. Anterior, a cerut dezmințirea informațiilor dintr-o notă semnată de fostul ministru comunist de Externe, Andrei Stratan, și desecretizată în 2021. Tot în acel an, Procuratura Generală și-a cerut scuze public în numele statului de la Valeriu Pasat, pentru tragere ilegală la răspundere, transmite Noi.md cu referire la anticoruptie.md.

Academia de Științe a Moldovei urmează să dezmintă public informațiile publicate anterior, iar textul urmează să aibă următorul conținut:

,,Academia de Științe a Moldovei dezminte informațiile răspîndite în conținutul răspunsului Consiliului Consultativ al Academicienilor la ,,Scrisoarea deschisă” a domnului academician Valeriu Pasat, precum că:

-prin scrisori, intervenții publice și alte modalități, inclusiv și prin scrisoarea deschisă adresată conducerii țării, ar fi denigrat Academia de Științe a Moldovei, savanții și întreaga comunitate academiciană din republică, precum și că ar face-o sistematic;


-a înserat în scrisoarea deschisă, adresată conducerii țării, învinuiri nefondate, acte de denaturare a realității, de manipulare a faptelor;

-perioade întregi a avut o activitate ce n-are nimic comun cu știința;

-îndeamnă la lichidarea Academiei și -are un comportament și întreprinde acțiuni care ar încălca prevederile statutului AȘM”.

În decembrie 2023, Curtea de Apel Chișinău a casat hotărîrea instanței de fond, din decembrie 2022, la cererea depusă de Pasat.

La 27 septembrie 2021, Pasat s-a adresat în instanță cu o cerere în care a cerut de la Andrei Stratan și Ministerul de Externe să dezmintă informațiile conținute într-o scrisoare adresată şefilor misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova. Fostul director SIS solicita în special dezmințirea afirmațiilor prin care i s-a incriminat încălcarea legislației în vigoare în cauzele penale de comercializare frauduloasă a avioanelor militare din dotarea Armatei Naţionale.

Achitat de orice vină, Pasat s-a plîns instanței că nota remisă spre executare misiunilor diplomatice a „dezonorat supremația dreptului și statului de drept, lezîndu-i în cel mai direct mod de asemenea ingerință, iar indicația de comunicare urgentă a defăimărilor către primele persoane și înalți oficiali din statele acreditate, au generat o răspîndire a acestor falsuri într-o manieră atît de severă, încît efectele unei dezmințiri par să nu fie pe măsura restabilirii eficiente a onoarei, demnității și reputației profesionale violate, însă reprezintă o premisă legală de care face uz prin acțiunea înaintată”.

Reprezentantul intimatului Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al RM, Vadim Bejan, nu a susținut apelul declarat şi a solicitat respingerea acestuia, iar Andrei Stratan nu s-a prezentat la ședință.

Pe 11 martie 2005, fostul ministrul al Apărării, Valeriu Pasat, a fost acuzat că a autorizat vînzarea avioanelor la un preţ mai mic decît cel oferit de alţi potenţiali cumpărători din Iran şi Republica Yemen. Fostul ministru al Apărării Valeriu Pasat a fost condamnat la 10 ani de închisoare sub acuzația de vînzare prea ieftină a avioanelor. Reprezentanții guvernării PCRM au estimat că pentru cele 21 avioane Republica Moldova ar fi trebuit să primească cel puțin 95 de milioane de dolari. În 2009, Pasat a fost achitat.

3
3
1
0
9

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав