Cîte partide au semnat Codul de conduită pentru alegerile locale

Cîte partide au semnat Codul de conduită pentru alegerile locale

Primele partide politice și instituții mass-media au semnat astăzi Codul de conduită privind desfășurarea și reflectarea campaniei electorale la alegerile locale generale și parlamentare noi din 20 octombrie curent.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC) este vorba de Pаrtidul Politic Partidul Verde Ecologist, Mişcarea Profesioniştilor „Speranţa - Надежда”, Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Politic “Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” și Partidul Popular Creştin Democrat.

De asemenea, Codul de conduită și etică a fost semnat și de trei instituții mass media, inclusiv de postul național de televiziune și radio.

Documentul reprezintă o convenţie încheiată între concurenții electorali şi reprezentanţii mass-media, care reglementează normele de comportament ale acestora în desfășurarea şi reflectarea campaniei electorale.

Obiectivele principale ale Codului de conduită constau în desfăşurarea unei campanii electorale corecte, în condiţii de concurenţă egală, informarea obiectivă a alegătorilor asupra proceselor electorale, libera participare politică în campania electorală, respectarea demnităţii participanţilor în campania electorală, crearea unui climat de încredere şi respect reciproc între semnatari în campania electorală.

În acest sens, Comisia Electorală Centrală îndeamnă și celelalte partide politice, organizații social-politice și instituțiile mass-media să semneze și să respecte Codul de conduită privind desfășurarea și reflectarea campaniei electorale la alegerile locale generale și parlamentare noi din 20 octombrie.

 

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load