Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Cînd R. Moldova ar putea primi prima tranșă din cele 100 milioane de euro

24 iun. 2019,, 15:08   Politică
2403 0

Prima tranșă din acordul de asistență macrofinanciară în valoare de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova din partea Uniunii Europene ar putea fi deblocată în luna septembrie curent, așa cum declara anterior comisarul european, Johannes Hahn, spune șefa unei delegații a Parlamentului European, Heidi Hautala.

Și europarlamentarul Siegfried Mureșan a declarat că UE ar putea debloca prima tranșă din asistența în valoare de 100 de milioane de euro în cîteva luni, dacă noua guvernare de la Chișinău va reuși să îndeplinească condițiile cerute anterior de UE din partea fostei guvernări.

Mureșan a precizat că Guvernul condus de PDM nu a reușit timp de trei ani să îndeplinească condițiile, din lipsă de voință politică, însă noua guvernare este dispusă că muncească și să obțină deblocarea întregii sume de bani într-un singur an.

„Noi am spus din totdeauna că acești bani sînt la dispoziție Republicii Moldova și îndată ce condițiile vor fi îndeplinite banii vor veni. Condițiile au fost clare, dar nu au fost îndeplinite de guvernul anterior. Vorbind cu prim-ministra Maia Sandu am văzut deschidere totală pentru realizarea reformelor. Dacă noul Guvern își va face treaba, prima tranșă ar putea veni în cîteva luni”, a spus Mureșan

Guvernul de la Chișinău ar trebui să îndeplinească mai multe reforme privind combaterea corupției, întărirea justiției, asigurarea statului de drept și a pluralismului media.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?