X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Locuitorii orașului Strășeni sînt obligați să se vaccineze împotriva COVID-19

24 mai. 2021,, 20:11   Societate
3565 0

Autoritățile din Strășeni interpretează legile în contextul pandemiei. Localnicii sînt obligați să prezinte certificatul de vaccinare dacă vor să ajungă la medici. În caz contrar, accesul în spitalul raional le este interzis.

Oamenii consideră că sînt lezați în drepturi, atîta timp cît vaccinul anti-COVID nu este obligatoriu.

De cealaltă parte, reprezentanții instituției susțin că își doresc doar să limiteze infectarea cu COVID-19 și dau asigurări că, de astăzi, problema va fi remediată.

„Am venit să iau certificat pentru școala auto, aviz psihiatric, și mi-a fost refuzat accesul în policlinică din motiv că nu am vaccinul anti-COVID-19, de către șeful adjunct al spitalului, domnul Pocinoc.

El ne-a chemat, ne-a invitat în policlinică pe toți într-un cabinet și ne-a explicat că din cauza că noi nu avem vaccinul el nu poate să semneze actele care să ne permită accesul la consultație, la medicul psihiatru”, spune Nicu Beșliu, un locuitor al orașului Strășeni.


Potrivit bărbatului, cel puțin zece oameni au făcut cale întoarsă din același motiv.

„Dumnealui ne-a spus că el ne încurajează, prin asta are grijă de noi, dar nu se permite să trecem la consultație. Cînd ne vom vaccina ne va permite accesul în policlinică.

În primul rînd, s-au încălcat drepturile noastre la asistența medicală, nu s-a permis accesul, și în al doilea rînd, vaccinarea nu e obligatorie”, a mai spus bărbatul.

Oamenilor le-a fost îngrădit accesul la doctori, confirmă coordonatorul Centrului comunitar de sănătate mintală din Strășeni, Valentina Gavriliuc.

„Noi am discutat cu domnul Pocinoc că nu este corect de a impune persoana să fie vaccinată, trebuie doar prin convingere de făcut acest lucru și atunci cînd solicită oricare act medical și examinare la medicul psihiatru, persoanei trebuie să i se permită să intre în policlinică”, a declarat Valentina Gavriliuc, coordonatorul Centrului comunitar de sănătate mintală din Strășeni.

La rîndul său, directorul adjunct al Policlinicii din Strășeni, Nicolae Pocinoc, afirmă că nu obligă pe nimeni să meargă la vaccinare, iar legea este respectată.

„Noi pe nimeni nu impunem să se vaccineze. Noi le recomandăm, dar acolo unde este necesar, noi îl obligăm, că acest vaccin trebuie să fie făcut. Iată este legea nr. 10 din data de 3 martie din 2009.

În partea a doua a acestui articol este scris: vaccinări conform indicațiilor epidemiologice și vaccinări recomandate. Adică, noi în cazul dat trebuie să vaccinăm în situație epidemiologică și recomandăm 1,2,3 vaccinuri pe care le avem. Asta a fost o restricție ca să nu răspîndim COVID-ul”, susține Pocinoc.

Potrivit regulamentului, în Republica Moldova vaccinarea împotriva COVID-19 este o procedură gratuită și benevolă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?