Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Carabinierii în acțiune: Mai mulți cetățeni, prinși cu droguri și alcool

3 dec. 2021,, 12:45   Societate
2768 0

Mai mulți moldoveni au ajuns pe mîna legii după ce au fost prinși în stradă cu droguri și în timp ce consumau băuturi alcoolice. Peste 1.500 de carabinieri au activat la menținerea și asigurarea ordinii publice în mai multe localități din țară.

Astfel, pe parcursul acestei săptămîni au fost desfășurate 60 misiuni de asigurare a ordinii publice și înregistrate 62 misiuni de intervenție la apeluri de urgență 112, în urma cărora au fost efectuate 62 de rețineri, transmite Noi.md cu referire la safenews.md.

În urma misiunilor desfășurate, în perioada de referință de către carabinieri au fost constatate 39 fapte contravenționale, iar în cooperare cu poliția 32 fapte contravenționale și întocmite 81 procese verbale.
Printre cele mai frecvent întîlnite menționăm:
– Nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice – 19 cazuri (art. 761 alin. 1 CCRM);
– Procurarea ori păstrarea ilegală de droguri, precursori, etnobotanice și a analogilor acestora în cantități mici sau consumul de droguri fără prescripția medicului – 11 cazuri (art. 85 alin. 1 CCRM);
– Fumatul în locurile publice – 11 cazuri (art. 91′ alin.18, 17 CCRM);
– Consumul de băuturi alcoolice în locuri publice și apariția în astfel de locuri în stare de ebrietate produsă de alcool – 11 cazuri (art. 355 alin.1 CCRM);
– Huliganismul nu prea grav – 6 cazuri (art. 354 CCRM).

Totodată, în perioada de referință au fost legitimate 182 persoane, dintre care 12 persoane reținute.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?