Criza energetică stiri: 789
Preşedintele stiri: 3235
Puterea stiri: 7327
Obiectiv european stiri: 287

Zece persoane – trimise pe banca acuzaților pentru trafic de droguri

1 dec. 2021,, 13:44   Societate
7881

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis în judecată trei dosare penale pentru trafic ilicit de droguri, inclusiv cu implicarea cetățenilor din Turcia și Ucraina. Unul din dosarele deferite justiției vizează cea mai mare captură de heroină din istoria Moldovei.

Primul dosar penal trimis în judecată vizează contrabanda cu peste 200 kg de heroină din Iran, în valoare de peste 200.000.000 lei. Costul estimat al acestei capturi a luat în considerare prețurile heroinei pe piața neagră pentru vînzarea în cantități angro, care este redus substanțial în raport cu cel pentru cantități mici.

În dosar sînt învinuiți doi cetățeni turci, membri ai unei grupări infracționale organizate. Ambii inculpați continuă să se afle în custodia autorităților, la solicitarea procurorilor PCCOCS: unul din aceștia este organizatorul grupării, iar altul – complice. În privința altor învinuiți, investigațiile continuă.

La solicitarea procurorilor, au fost aplicate sechestre asupra bunurilor inculpaților, în valoare totală de peste 220.000 lei. Ulterior, instanța de judecată se va pronunța asupra confiscării acestora.

Cu titlu de reamintire a celor anunțate de PCCOCS în cadrul conferinței de presă din 23 iunie 2021, comunicăm faptul că reușita operațiunii se datorează inclusiv eforturilor echipei comune a autorităților de investigație din Moldova cu cele din Ucraina, precum și sprijinului operațional acordat de Inspectoratul Național de Investigații (Direcția Centru) și Serviciul Vamal. La nivel național, în investigarea infracțiunii a fost implicat un număr restrîns de persoane – procurorul PCCOCS și patru ofițeri de investigație.


Activitatea de documentare a grupării s-a desfășurat începînd din toamna lui 2020. Potrivit materialelor dosarului, heroina urma să fie livrată în statele Uniunii Europene. În acest scop, organizatorul grupării de origine turcă își înregistrase la Chișinău o companie cu activitate de transportare a materialelor de construcție și a articolelor sanitare din Iran, pe cale maritimă, iar apoi pe cale terestră din Rusia spre Moldova. După ce și-a format un istoric economic pozitiv, învinuitul a purces la implementarea schemei de contrabandă cu substanțe narcotice.

Trei cetățeni ai Ucrainei – trimiși în judecată pentru comercializarea drogurilor, cu folosirea-n comunicare a unui program creat pentru gruparea infracțională

În această săptămînă, procurorii PCCOCS au trimis pe banca acuzaților alte opt persoane pentru trafic de droguri, inclusiv cetățeni străini. Astfel, acest al doilea dosar vizează trei cetățeni ai Ucrainei, parte a unei grupări infracționale specializate în comercializarea drogurilor (PVP, marijuană sub formă de muguri, pastile Ecstasy, ciuperci cu efect halucinogen), dirijat de către ei, despre care autoritățile de investigație au anunțat în data de 7 octombrie curent. Un aspect distinct al grupării l-a constituit faptul că aceasta angaja preponderent ucraineni, în comunicarea dintre membrii grupării foloseau un program creat cu dedicație pentru activitatea infracțională desfășurată, iar remunerarea inculpaților de către conducerea grupării se efectua în criptovalută. Pe piața neagră, valoarea drogurilor ridicate se estimează la 1.900.000 lei.

Cinci inculpați din Moldova pentru comercializarea drogurilor, inclusiv în monedă virtuală

În al treilea dosar, figurează cinci inculpați din Moldova, inclusiv cumpărătorul uneia din cantitățile de droguri de tip PVP (denumit și „sare”) care au fost comercializate de către membrii grupării. Cei doi bărbați și trei femei sînt învinuiți și de comercializarea marijuanei, începînd din decembrie 2020, în proporții deosebit de mari. Trebuie menționat faptul că aceștia foloseau ca metodă de primire a plății pentru droguri monede virtuale, care însumate ar depăși 445.000 lei.

Potrivit legii, faptele comise sînt pedepsite cu închisoarea, pînă la un termen de 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Moldova, împreună cu Ucraina, a primit statutul de țară candidată la UE. Cum, în opinia dumneavoastră, se va schimba viața moldovenilor?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав