X 
Transnistria stiri: 1383
Eurovision stiri: 506

Filat, la Bruxelles: Lupta împotriva corupției a avansat

22 sep. 2015,, 16:06   Politică
5858 15

Filat, la Bruxelles: Lupta împotriva corupției a avansat
Foto : parlament.md

În cadrul ședinței Comitetului Parlamentar de Asociere Uniunea Europeană – Republica Moldova, desfășurat la Bruxelles, liderul PLDM, Vlad Filat, a vorbit despre progresele înregistrate de Chișinău pe dimensiunea reformelor. În discursul său, politicianul a remarcat realizările din domeniul ordinii publice, al gestionării frontierelor, dar și în domeniul combaterii corupției, notează NOI.md.

„Lupta împotriva corupţiei a avansat prin adoptarea cadrului legal referitor la integritatea profesională şi la răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor. Cu susţinerea UE, este implementată reforma justiţiei. Sînt sigur că aceste şi alte eforturi vor crea în Republica Moldova un mediu cultural, o cutumă şi un cadru legal de respectare a drepturilor omului”, a declarat Vlad Filat, care este și copreşedinte al Comitetului Parlamentar de Asociere UE-RM.

Un alt obiectiv stabilit în agenda de asociere, care, în opinia politicianului a fost realizat, se referă la desfășurarea pe cale democratică a alegerilor parlamentare și locale. „Scrutinul din noiembrie 2014 şi cel din iunie 2015 au fost evaluate pozitiv de către observatorii internaţionali, europeni şi de OSCE”, a punctat Filat la Bruxelles.

Politicianul a mai menționat că Parlamentul European și cel de la Chișinău trebuie să adopte o poziție comună faţă de aspirațiile europene ale țării noastre.

„În situaţia în care se află acum Republica Moldova trebuie să conjugăm eforturile tuturor instituţiilor statului, a întregii societăţi şi, cu sprijinul partenerilor externi, să dezvoltăm ţara noastră în baza unui model democratic şi european”, a accentuat Vlad Filat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?