Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4039

Streleț: Nu duc o viață de lux

29 iul. 2015,, 10:41   Societate
5733 7

Streleț: Nu duc o viață de lux
Foto : noi.md

După ce ieri în presă au apărut informații despre casa de lux și mașinile deținute de candidatul desemnat la funcția de premier, reacția lui Valeriu Streleț nu a întîrziat să apară. Acesta a precizat că nu are ce ascunde și că în orice moment poate proba toate veniturile și cheltuielile familiei sale, informează NOI.md.

„În orice moment îmi pot proba toate cheltuielile, inclusiv cele de construcție a imobilului care îmi aparține. Păstrez toate facturile materialelor de construcție, am toate declarațiile de venituri. Nu ducem o viață de lux. Casa în exterior arată așa cum arată, dar familia mea formată din șase persoane trăiește o viață cît se poate de obișnuită în interiorul acestei case”, a precizat Streleț.

Totodată, liberal-democratul a negat că simbolul de pe fațada casei sale ar fi unul masonic. Potrivit lui Streleț, Ochiul atotvăzător este un simbol creștin.

„Simbolul nu este ceva intenționat făcut, este un elemente arhitectural care s-a format inițial, după care a apărut o idee a fetiței mele mai mici, care a spus: «Hai să desenăm un ochi acolo». Pentru cei care doresc să cunoască simbolistica creștină, dacă se vor interesa, vor înțelege că nu are nimic comun cu masoneria”, a spus Streleț.

Precizăm că ieri jurnaliștii de la RISE Moldova au publicat un material despre averea și afacerile milionarului Valeriu Streleț. Potrivit investigației, Streleț locuiește într-o vilă cu suprafața de 172,2 m.p., într-un cartier de lux din sectorul Rîșcani. Materialul mai relevă că acesta deține trei automobile marca Volkswagen, pe care le-a cumpărat cu 2,4 milioane de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?