Gheorghe Gaberi: Noi încă nu am finalizat crearea sistemului de control „de la furcă la furculiță”

Foto: agrotop.md

Anghelina Taran

Mulți reprezentanți ai sectorului agrar își exprimă regretul în legătură cu plecarea din Ministerul Agriculturii a fostului ministru adjunct Gheorghe Gaberi, după demisia guvernului precedent (el nu este membru al PLDM). Intervievat de NOI.md, el a făcut unele bilanțuri ale activității sale la minister și și-a expus opinia privind situația din agricultură.

- Ce nu ați reușit să faceți activînd la minister?

- Să soluționez problemele legate de viitorul sectorului agrar – asigurarea unui suport științific al ramurii și pregătirea cadrelor. Știința agrară din Moldova, care deținea întîietatea în spațiul Uniunii Sovietice, se află în prezent într-o situație deplorabilă. Institutele științifice au rămas fără terenuri experimentale, deoarece stațiile experimentale au fost reorganizate, însă aproape toate au falimentat și aproximativ toate cadrele științifice sînt în etate, pentru că tineretul nu se încadrează în știința autohtonă. Reformele științifice au lăsat agricultura fără suport științific autohton.

Pentru a efectua reforme în acest sector, este nevoie de voință politică și susținere, inclusiv a Parlamentului și partidelor politice. Dacă nu vom face acest lucru, vom epuiza ultimele investiții în știință, rămase din perioada sovietică. Precum se știe, au loc schimbări climaterice serioase, fapt ce va necesita noi abordări pentru fiecare ramură. Cum vom putea răspunde la aceste provocări fără un suport științific serios?

- Care sînt problemele învățămîntului nostru profesional?

- Astăzi, sectorul agrar se confruntă cu un deficit acut de cadre de toate nivelele, începînd cu muncitorii și terminînd cu specialiștii cu studii superioare. Iar sistemul de pregătire a lor lasă de dorit. De exemplu, la noi tractoriștii sînt instruiți în cadrul anului de studii stabilit pentru întreg sistemul de învățămînt. Ei absolvesc școala profesională atunci cînd încep majoritatea lucrărilor în cîmp. De fapt, tractoristul părăsește școala fără a face practică pe tractor, deși el trebuie să poată să are, să cultive, să stropească, să culeagă roadele etc.

Pregătirea muncitorilor în domeniul agriculturii trebuie efectuată în timpul sezonului agrar. Din păcate, la noi nu există o legătură între sfera de producție, instituțiile de învățămînt, care pregătesc specialiști pentru sectorul agrar, și bază științifică. Toate funcționează autonom și toate sînt la fel de înapoiate.

Eu am reușit să vizitez aproape toate cele opt colegii cu profil agrar. Ele, în special, sînt completate cu locuitorii acelui raion unde sînt amplasate (în proporție de 90-95%). Reiese că noi cheltuim banii bugetari, dar, în esență, nu pregătim specialiști pentru toate regiunile țării. Pentru a soluționa această problemă, pentru ca la studii să vină copiii fermierilor care deja au afaceri în sectorul agrar și ca ei să revină, trebuie să se implice direcțiile raionale agrare, primăriile satelor, întreprinderile agricole.

În Moldova a început elaborarea unui proiect de asistență tehnică pentru perfecționarea procesului de pregătire a cadrelor, cu susținerea Agenției de Dezvoltare din Germania. Însă cînd acesta a fost conceput, nu exista intenția ca Ministerul Agriculturii să fie inclus în el. După ce am avut cîteva întrevederi cu donatorii, ei au decis să împartă finanțarea în jumătate între Ministerul Agriculturii și Ministerul Educației. Experții germani și-au exprimat nedumerirea în legătură cu lipsa unei legături eficiente între aceste două instituții în procesul pregătirii cadrelor pentru sectorul agrar.

După două luni de pregătire teoretică, elevii de la școlile profesionale și colegii, începînd din martie și pînă la sfîrșitul sezonului, trebuie să fie în cîmp cu instructorii și maiștrii. Apropo, toate școlile profesionale au mii de hectare de pămînt, pe care nu le utilizează, le dau în arendă, iar în unele cazuri, pur și simplu nu le lucrează. Ce materiale didactice au ei în afară de machetele vechi? De exemplu, Școala Profesională din Todirești are cîteva tractoare vechi – exponate de muzeu. Cum pot absolvenții școlilor profesionale, după o așa pregătire, să conducă tractoare moderne?

Cu trei ani în urmă a fost emis un ordin al ministrului Educației, care interzice implicarea elevilor, inclusiv a celor din ȘPT şi colegii cu profil agrar, în lucrările sezoniere. Consultanții germani ai proiectului învățămîntului dual (în întreaga lume, pregătirea profesională este efectuată de instituția de învățămînt în colaborare cu întreprinderea) sînt uimiți de această abordare. Ei spun că în Germania copiii sînt învățați cu munca începînd de la grădiniță. Din cauza acestor restricții, pentru a curăța via și a culege strugurii de pe viile din Stăuceni ale Colegiului Național al Viticulturii și Vinificației din Chișinău, erau aduși lucrători din satul Bravicea, de la 63 de km, iar elevii nu puteau fi implicați.

Cînd eram student la Institutul Agricol, noi șase luni pe an ne aflam la practică în gospodăriile didactice. Astăzi, de facto, s-au păstrat trei astfel de gospodării (fondatorul lor este Ministerul), însă ele nu au nicio livadă sau vie modernă. Am fost de cîteva ori președinte al comisiei de examinare de stat la facultatea de pomicultură și viticultură. Din păcate, nivelul pregătirii teoretice și practice al multor absolvenți nu corespunde cerințelor sectorului de producție. Nemții întreabă: „De ce o țară săracă cheltuie banii în zadar, dacă procesul de pregătire a cadrelor ar putea fi unificat cu producția? Statul și mediul de afaceri ar împărți aceste cheltuieli, iar calitatea pregătirii specialiștilor ar fi fost mai înaltă”.

- Cum Dvs., nefiind membru al vreunui partid politic, ați ajuns la conducerea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor?

- Am fost invitat să creez Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), fapt pentru care îi mulțumesc conducerii de atunci a Ministerului și Guvernului. Am acceptat oferta și am decis să abandonez afacerile în sectorul agrar și din cauză că în Acordul de aderare a Moldovei la OMC sînt trei pagini dedicate acestei teme, parafate cu semnătura mea (în calitate de viceministru al Economiei am purtat negocieri pentru aderarea Republicii Moldova la OMC).

Am considerat că este de datoria mea să continui ce am început, deoarece încă în anul 2001 noi trebuia să creăm o structură unică de certificare a produselor alimentare. Pe atunci, în acest proces participau cîteva structuri: CCI, Departamentul de standardizare și metrologice, serviciile veterinare și fitosanitare, Centrul de Medicină Preventivă etc., care își dublau activitatea, exercitînd presiuni asupra mediului de afaceri.

- Cum credeți, care este situația privind securitatea alimentelor pe piața noastră? Sîntem în stare să verificăm tot ce intră în țară?

- Din păcate, noi nu am dus pînă la capăt crearea sistemului de control al siguranței alimentelor, conform principiului controlului „de la furcă la furculiță”. Am creat o agenție cu structuri teritoriale în orașe și raioane, iar în etapa următoare trebuia creată o bază de laboratoare subordonată acesteia. Ar fi fost incorect să spun că la noi e totul în regulă cu controlul calității, deoarece nu există instrumente – nu avem laboratoare acreditate pentru standardele internaționale în mai multe direcții, în afară de două – privind controlul calității producției alcoolice și calității semințelor. Primul s-a ridicat la acest nivel „datorită” embargoului din 2006. Iar „datorită” gripei aviare, am construit Centrul Republican de Diagnostic Veterinar (CRDV), însă am tergiversat nejustificat procesul de acreditare, nu l-am înzestrat pînă la capăt cu utilaj și instrumente de diagnostic, cu personal instruit și atestat.

Ministerul Agriculturii a emis un ordin prin care a aprobat programul de reformare a laboratoarelor: după exemplul laboratoarelor din domeniul sănătății animalelor și siguranței produselor de origine animală (laboratorul central CRDV din Chișinău și filialele de la Donduşeni și Cahul), de creat un laborator pentru testarea indicatorilor de sănătate a plantelor și de siguranță a produselor de origine vegetală (se prevedea comasarea a patru laboratoare). Însă cînd ANSA a fost transmisă din subordinea Ministerului Agriculturii în subordinea directă a Guvernului, laboratoarele al căror fondator este Ministerul Agriculturii au rămas în subordinea lui, deși ele trebuiau să devină principalul instrument de control al Agenției.

Din cauză că baza noastră de laboratoare nu corespunde cerințelor internaționale, producătorii noștri ar putea avea probleme la valorificarea noilor piețe. De aceea procesul de ieșire a producției pe orice piață trebuie pus pe roate. Și trebuie să începem cu acreditarea metodelor controlului de laborator în organul de acreditare al țării cu acreditarea ulterioară pentru standardele internaționale (ISO 17025). Și Agenția ce se ocupă cu inspecția trebuie acreditată conform standardului ISO 17020 (acesta stabilește cerințele față de competența, nepărtinirea și consecutivitatea acțiunilor inspectorilor – conform șablonului).

Am inițiat negocieri cu organul de acreditare din Germania, pentru ca ei să acrediteze ANSA, cu sprijinul financiar al guvernului acestei țări. După ce s-au familiarizat cu situația, specialiștii germani au spus că la noi acest proces va dura cel puțin cinci ani. Ținînd cont de semnarea Acordului de asociere cu UE, noi insistam asupra încheierii procesului de acreditare în doi ani. Din păcate, după reorganizarea structurală a Agenției, lansarea proiectului de asistență tehnică a fost amînată pînă pe 1 ianuarie 2015 și pînă în prezent nu au fost efectuate acțiuni în această direcție. Iar procesul de acreditare, în general, nu a început. În această situație, trebuie să ținem cont că, în cazul prezentării unor pretenții față de parametrii de siguranță a produselor, proprietarul mărfii are dreptul să apeleze la instanța de judecată, inclusiv în legătură cu neacreditarea organului de control.

- Se creează impresia că reformele începute în țara noastră se fac doar la sugestia donatorilor străini, iar noi nu prea avem nevoie de ele …

- Fermierii noștri au nevoie de o susținere profesionistă la nivel foarte înalt. Însă reprezentanții acestui sector al economiei ajung rar în componența parlamentului și guvernului. Din această cauză, agricultura nu a putut primi un statut de ramură prioritară a economiei, deși UE ne punea condiții dure: noi sîntem gata să oferim asistență financiară acestui sector, dar el trebuie să aibă acest statut. Totodată, ei nu cereau ca noi să declarăm prioritară doar o ramură. În vara anului trecut, la Chișinău a avut loc reuniunea miniștrilor agriculturii din țările UE și ale Parteneriatului Estic, la care au participat și trei comisari ai UE. Doar după aceasta, în Strategia de dezvoltare a țării pînă în 2020, agricultura și dezvoltarea rurală au devenit ramură prioritară a economiei Moldovei.

Din cauza neîndeplinirii acestei condiții, în 2013, noi am ratat șansa de a beneficia de asistență financiară pentru inițierea proiectelor-pilot pentru pregătirea de implementarea programului ENPARD. Acum UE este dispusă să aloce anual cîte 17 milioane de euro pînă în 2018, pentru suplinirea fondului de subvenționare a sectorului agrar.

- De ce Moldova importă producție agricolă, noi chiar nu putem să ne aprovizionăm singuri?

- Principala problemă a producătorilor autohtoni este unde să-și vîndă producția. Statul trebuie să le ajute să rezolve problema legată de piețele de desfacere. În acest sens, Ministerul a pregătit, iar Guvernul a aprobat Programul dezvoltării sectorului agrar pînă în 2020, apoi a început implementarea programului de dezvoltare a ramurilor (ce tehnologii trebuie aplicate, în funcție de piață, ce marfă trebuie produsă, ce calitate etc.) De exemplu, noi nu putem produce carne de pasăre pentru a ne asigura necesitățile în volum deplin și aproape jumătate o importăm (peste 25 de mii de tone în fiecare an). Iar acesta este cel mai simplu produs.

Toate acestea se întîmplă din cauza lipsei unui program concret, a unei politici normale de piață etc. De aceea noi ba avem furaje (porumb, șrot din soia), ba nu avem. Din două incubatoare, unul a ars, iar al doilea a falimentat – înseamnă că puii trebuie importați. Noi prevăzuserăm că, din contul mijloacelor creditului polonez să fie create un incubator modern pentru asigurarea ramurii avicole cu pui și un abator care ar corespunde cerințelor UE. Și astfel speram să soluționăm problema aprovizionării populației cu carne de pasăre de calitate și să pregătim premisele pentru exportul acestei producții pe piața UE.

Sectorul zootehnic trebuia măcar să asigure necesitățile Moldovei în produse lactate de calitate înaltă. Noi nu vom putea niciodată concura, de exemplu, cu Lituania sau Austria, unde vitele sînt crescute, în special, pe pășuni (acolo sînt precipitații suficiente). La noi furajele trebuie produse pe terenuri irigate, iar din această cauză, ele au un alt cost. De aceea, noi trebuie să elaborăm propria politică. Din păcate, în Moldova nu există nicio fermă care ar produce carne de vită la nivel industrial, cu utilizarea raselor speciale, care produc carne de calitate superioară. La noi, carnea de vită, în general, provine de la vaci mulse timp de trei-cinci ani.

Pentru a soluționa această problemă, noi am negociat cu Asociația Producătorilor de Carne de Vită din Italia. Aceasta, împreună cu Institutul Ştiinţifico-Practic de Biotehnologii în Zootehnie şi Medicină Veterinară din Maximovca, în vara anului 2014 au semnat un acord privind crearea, pe principiul parteneriatului public-privat, a centrului de reproducere a raselor de carne de vită. Italienii erau gata să aducă aceste rase în Moldova și să ne ajute la elaborarea tehnologiei de producție a cărnii de vită, în condițiile noastre. Important este ca acest proiect să nu fie îngropat. Și colegii din Estonia și Lituania, cu care au fost desfășurate numeroase negocieri, sînt gata să ofere Moldovei sprijin în domeniul dezvoltării zootehniei.

- Pentru afacerile din agricultură problema-cheie este legată de pămînt. Ministerul Agriculturii a pregătit modificări la Codul funciar?

- Eu cred că Codul funciar este constituția agriculturii. Dacă acesta nu este calitativ, atunci nu are rost să intri în această afacere. Codul funciar al Moldovei a fost aprobat în 1991, pînă la privatizarea pămîntului. Asupra unui nou proiect al codului a lucrat un grup de experți în cadrul proiectului de asistență tehnică ($28 mii), finanțat de FAO. Însă acesta a fost pregătit prost și neprofesionist, el nu conține soluții pentru principalele probleme – consolidarea terenurilor, obligații de cultivare a pămîntului etc. De exemplu, cum trebuie procedat cu proprietarii de pămînturi care au terenuri în mijlocul masivului? Acestea se transformă într-o pepinieră de dăunători și boli. Proiectul nu răspunde încă la 50 de întrebări.

În Codul funciar noi trebuie să stabilim clar obligațiile proprietarilor de pămînt. De asemenea, sînt probleme de funcționare a pieței funciare, trebuie să găsim soluții de protecție a solului, de scoatere a lor din circuitul agrar etc. Ținând cont de aspectele sociale ale acestei probleme, în opinia mea, aceasta ar putea fi soluționată la începutul activității guvernului și parlamentului imediat după alegeri.

- Cît de corect utilizăm terenurile noastre?

- Eu m-am întîlnit cu producătorii de mere, cînd ei se aflau în grevă, și i-am întrebat – de ce cultivați aceste mere? De ce nu creșteți cireșe? E singurul fruct contractat la bursă. Noi vindem cireșele cîte 1 euro/kg, iar în Italia 1 euro costă doar colectarea lor, deci noi sîntem în afara concurenței. Imediat ce noi am început să dezvoltăm culturile sîmburoase în sudul republicii, oamenii au început să primească cu totul alte venituri de pe 1 hectar de pămînt.

Producătorii moldoveni de prune uscate și-au vîndut producția încă în decembrie anul trecut. Iar comenzi vin pînă în prezent din China, SUA. Dar noi plîngeam că nu știam cum să subvenționăm producătorii de prune din cauza embargoului Rusiei. În 2013, noi am exportat în Rusia circa 184 de mii de tone de mere, obținînd circa $46 milioane, iar în UE – 11 mii de tone de miez de nucă cu $100 milioane. Așa că avem cu ce ne ocupa, dar avem nevoie de cadre calificate la Ministerul Agriculturii, pentru stabilirea corectă a politicilor și utilizarea eficientă a pîrghiilor de stimulare, iar oamenii reacționează repede.

- Apropo de subvenții, care sînt mereu insuficiente. Cît de corect noi folosim banii?

- Nu demult i-am întrebat pe colegii mei – e corect să subvenționăm procurarea unui tractor pentru un fermier care are doar un hectar de pămînt? Acești bani au fost cheltuiți ineficient. Trebuie să stabilim foarte clar condițiile – tractorul trebuie să lucreze cel puțin 100 ha de pămînt, deoarece există norma de eficiență. E altceva dacă există o cooperativă de acordare a serviciilor și aveți contracte.

Anul trecut noi am acordat subvenții pentru procurarea animalelor de rasă la nivelul costului lor, iar pentru ovine și caprine uneori mărimea subvențiilor depășea costul animalului și trebuia să o reducem pînă la nivelul costului. Și nu au existat condiții dure în această privință. Dacă ai cumpărat o mie de oi și ai primit subvenții, atunci ești obligat să vinzi o mie de miei de prăsilă, dar nu pur și simplu să-i duci la abator, iar carnea s-o vinzi. Subvențiile trebuie acordate nominal și trebuie stimulate anume acele direcții, pentru care nu există restricții la piețele de desfacere și care joacă un rol important pentru economia țării.

- Care dintre cerințele din actele normative în vigoare pentru agricultură, este, în opinia Dvs., cea mai absurdă?

- La 24 de ani de la prăbușirea Uniunii Sovietice, la noi încă este în vigoare hotărîrea guvernului privind defrişarea culturilor perene (livezilor). Din fericire, deși în privința viilor au fost introduse modificări la Legea viei și vinului și am făcut ordine (eliberarea autorizațiilor este prerogativa organelor de autoadministrare de nivelul întîi și doi). Pentru a defrişarea o livadă, trebuie să obții o autorizare prin hotărîre de guvern. E un nonsens. Deoarece există Codul civil, care garantează dreptul la proprietate. Însă oamenii așteaptă cu anii acest document. Eu am „luptat” un an pentru proiectul de modificare a regulamentului privind defrişarea livezilor, care a fost deja transmis spre coordonare ministerelor.

Într-un stat de drept oamenii demult ar fi acționat guvernul în judecată, deoarece, de fapt, lor li se interzice să-și utilizeze proprietățile, motiv pentru care suportă pierderi. În Moldova, inclusiv din această cauză, zeci de hectare de pămînt sînt ocupate de livezi, plantate încă pe timpurile colhozurilor și sovhozurilor. Proprietarii lor nu pot să le defrişeze și să le reintroducă terenurile în circuitul agricol.