Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4038

Întrevedere Kerry-Zarif, la Paris, consacrată dosarului nuclear iranian

16 ian. 2015,, 23:55   Externe
3991 0

Foto: agerpres.ro

Secretarul de stat american John Kerry a avut, vineri, la Paris, convorbiri cu ministrul de externe iranian Mohammad Zarif pentru a examina stadiul negocierilor în vederea încheierii unui acord privind programul nuclear iranian, a anunțat un responsabil american, relatează AFP.Cei doi diplomați, care au avut miercuri la Geneva o întrevedere de aproximativ șase ore, au dialogat în capitala franceză timp de aproape o oră, a precizat responsabilul american.

Ulterior, Mohammad Zarif s-a întâlnit și cu omologul său francez, Laurent Fabius. Aceste întrevederi din capitala franceză survin în timp ce negociatorii în dosarul nuclear iranian sunt reuniți la Geneva.

Negocierile dintre Teheran și Grupul 5+1 (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franța și Germania) urmează să fie reluate oficial, duminică, la Geneva în vederea ajungerii la un acord privind programul nuclear până la 1 iulie. Iranul cere ridicarea sancțiunilor economice, în timp ce marile puteri doresc să se asigure că Teheranul nu încearcă să se doteze cu armă nucleară, sub acoperirea unui program civil.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?