Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4044

Spitalul Regional Orhei "Sf. Pantelimon" a primit peste 500 de mii de euro pentru sporirea eficienţei energetice

23 iun. 2014,, 10:20   Societate
4074 1
Foto: adevarul.ro
Spitalul Raional Orhei "Sf. Pantelimon" a primit peste 500 mii de euro de la Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) pentru sporirea eficienţei energetice. Despre aceasta s-a vorbit în ajun, în cadrul vizitei ministrului pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare al Germaniei, Gerd Muller, în Orhei.

Potrivit agenţiei "Infotag", Muller a menţionat la întrevedere că Germania va susţine Moldova şi va ajuta la îmbunătăţirea infrastructurii.

"Investiţiile germane vizează diferite domenii, susţinem sănătatea, educaţia, precum şi majoritatea proiectelor pentru dezvoltare regională. Acordul de Asociere prevede susţinerea proiectelor UE din domeniul infrastructurii şi propune noi perspective pentru tineret", a spus el.

Ministrul Dezvoltării Regionale, Marcel Răducan, a spus că vizita oficialului german confirmă interesul sporit din partea Germaniei în privinţa realizării proiectelor de dezvoltare regională.

Directorul spitalului, Elena Palanciuc, a comunicat în cadrul vizitei că au loc lucrări de replanificare a Secţiei prenatale, care recent a fost modernizată şi izolată termic.

"În acest bloc sînt finisate deja 60% din lucrări, care au fost posibile datorită suportului ministerului şi GIZ. Anul trecut, graţie izolării termice a clădirii am reuşit să economisim circa 400 mii de lei", a spus Palanciuc.

De asemenea, anul acesta Agenţia pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Centrale a elaborat un proiect similar, pentru eficienţă energetică în Nisporeni.

"Infotag" precizează: În 2010 spitalul din Orhei a primit ajutor material de la Germania în sumă de 400 mii de euro pentru modernizare. Spitalul dispune de 410 locuri, este unul dintre cele mai mari spitale din Moldova, ce deserveşte atît locuitorii oraşului Orhei, cît şi pacienţi din raionul Teleneşti, Rezina, Şoldăneşti şi Criuleni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?