X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4026

Ministerul Economiei a redus prognoza de creștere economică pe anul 2014 de la 4-5% pînă la 3,5%

31 mai. 2014,, 09:00   Economie
5291 1
Foto : noi.md
Ministerul Economiei al Republicii Moldova a redus prognoza de creștere economică pe anul 2014 de la 4-5% pînă la 3,5%, iar pe anii 2014-2017 – pînă la 4,5%, transmite NOI.md.

Potrivit Ministerului Economiei, prognozele revizuite vor fi folosite la elaborarea cadrului de cheltuieli pe termen mediu și proiectul de buget. Vicepremierul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a declarat că prognozele sînt construite pe factori obiectivi și nu țin cont de o eventuală restricționare a exporturilor în țările CSI. „Dacă acest lucru se va întîmpla, vom fi în cu totul alte realități economice și vor trebui revizuite nu doar prognozele, ci și alte documente cu caracter bugetar-fiscal și de politici”, a subliniat Valeriu Lazăr.

Potrivit ministrului Economiei, în rezultatul reformelor structurale promovate în ultimii ani, potențialul de creștere a economiei moldovenești s-a extins de la 3-4% anual pînă la 5-6%, cu condiția că vor fi evitate șocurile externe. Conform prognozelor Ministerului Economiei, în anul 2014, PIB-ul Moldovei va crește cu 3,5% și va constitui în expresie nominală 109,2 miliarde de lei. Potrivit estimărilor, în anul 2014, producția industrială va crește cu 6%, producția agricolă – cu 3%, investițiile în activele materiale pe termen lung – cu 5%, exportul – cu 4% (pînă la 2,5 mld. dolari SUA), importul – cu 3% (pînă la 5,67 mld. dolari).
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?