Confruntările dintre doi oligarhi-2013 sau reality show în stil moldovenesc

Foto: adevarul.ro

Xenia Florea

Odinioară, cele mai importante evenimente ale anului erau considerate victoriile sportivilor la campionatele mondiale sau la Jocurile Olimpice, cucerirea spaţiului cosmic, finalizarea construcţiei unor obiecte importante pentru ţară sau crearea unor filme artistice de rezonanţă, a spectacolelor sau operelor muzicale.

Realitatea moldovenească-2013: sportivii de succes pleacă din ţară, cît le permite vîrsta şi forma fizică, să lucreze peste hotare, la fel ca şi o treime din concetăţeni. Obiecte importante pentru ţară nu se mai construiesc demult: unele se restaurează pe bani impunători, după pogromurile din 2009.

De exemplu, pentru reparaţia şi reconstrucţia clădirii parlamentului, devastată şi distrusă cu aproape cinci ani în urmă, deja au fost cheltuite peste 350 mil. lei. Pentru finalizarea lucrărilor, Ministerul Construcţiei şi antreprenorii cer de la contribuabili încă 174 milioane de lei.

Filme şi spectacole de rezonanţă, practic, nu se mai filmează şi nu se mai montează: cultura RM este finanţată conform principiului restului. Iar evenimentul principal al anului este numită lupta dintre doi oligarhi: Vladimir Plahotniuc şi Vladimir Filat.

Totul ar fi fost cum ar fi fost, dacă aceasta era o luptă pentru promovarea unui program de îmbunătăţire a vieţii populaţiei. O luptă pentru prosperarea ţării, sau confruntarea a două intelecte. Dar nu, aceasta este doar o banală luptă pentru putere, pentru dreptul de a controla instituţiile de stat, companiile publice şi fluxurile mijloacelor de stat şi nestatale.

Acest reality show cu VIP, urmărit de majoritatea cetăţenilor – unii cu interes, iar alţii forţat, compătimindu-i, în virtutea convingerilor sale politice, ba pe unul, ba pe altul, justificîndu-le acţiunile şi copiindu-i.

Precum a menţionat unul dintre politologi, pentru Moldova modernă un asemenea model de comportament a devenit, practic, o normă, deşi pentru societatea tradiţională moldovenească, acesta este, prin definiţie, anormal.

Filat începe ...

Anul 2013 a început mai bine pentru Vladimir Filat. Liderul PLDM, pe atunci încă premier, deja de un an solicita demisia procurorului general Valeriu Zubco: 1) pentru lipsa de iniţiativă şi a acţiunilor prompte în scopul prevenirii atacurilor rider asupra sistemului financiar-bancar; 2) pentru evadarea din ţară a lui Eduard Baghirov. Însă în pofida ultimaturilor şi acţiunilor fostului premier, Vladimir Plahotniuc refuza să-şi trădeze protejatul.

Mintea ascuţită a liderului real al PDM şi toată maşinăria creată de el din oameni loiali, partide politice, organe de stat şi mass media, au lucrat pentru perspectiva de a transforma Partidul Democrat, către alegerile parlamentare, într-o formaţiune puternică de stînga, eliminînd sau demoralizînd concurenţii nedoriţi.

Însă, precum se ştie, chiar şi în planul cel mai bine pus la punct, poate interveni o banală întîmplare. O asemenea întîmplare stupidă a devine pentru Vladimir Plahotniuc omorul omului de afaceri Sorin Paciu, la „vînătoarea domnească” din 23 decembrie 2012.

După aceasta, procurorul general, care a plecat de urgenţă în concediu, nu mai putea fi ţinut în funcţie. Deşi Vladimir Plahotniuc a încercat. La mijlocul lui ianuarie, au început să circule zvonuri: deputaţii comunişti au fost contactaţi de cîteva ori de oamenii lui Plahotniuc, cu propunerea de a-l debarca, cu forţe comune, pe Vladimir Filat din funcţia de premier şi de a crea o coaliţie de centru-stînga. Totodată, în fotoliul de prim-ministru era propus chiar „businessmanul N1”.

Ce beneficii urmau să obţină comuniştii în urma acestei rocade, nu se ştie. Dar PCRM „au avut o atitudine sceptică faţă de propunerile emisarilor dlui Plahotniuc”. Pe 21 ianuarie, în cadrul şedinţei extraordinare a parlamentului, procurorul general Valeriu Zubco a fost demis.

Însă demisia lui Zubco şi crearea comisiei de anchetă pe marginea vînătorii din Pădurea Domnească nu doar că nu au eliminat tensiunea din societate şi parlament, dar au agitat şi mai mult spiritele. Precum a spus atunci unul dintre politologi, „Zubco – este o consecinţă, dar trebuie înlăturată cauza”. Adică primul vicepreşedinte al Parlamentului, Vladimir Plahotniuc.

Două zile la rînd, fracţiunile PLDM şi PCRM au încercat „eroic” să-l demită pe Plahotniuc din funcţia de prim-vicepreşedinte al legislativului. Spicherul Marian Lupu nu mai puţin „eroic” îşi apăra colegul, anunţînd că primul vicepreşedinte nu va demisiona în niciun caz , chiar dacă „singur va dori acest lucru”. Marian Lupu chiar era gata să se arunce pe „ambrazură” – la finele lunii ianuarie, el a convocat încă o şedinţă extraordinară a parlamentului, care trebuia să examineze doar o singură chestiune – demisia lui.

Însă doar prin demiterea lui Lupu, comuniştii şi liberal-democraţii s-ar fi pomenit într-o situaţie absurdă: interimatul preşedintelui parlamentului i-ar fi revenit automat prim-vicepreşedintelui Vladimir Plahotniuc. PLDM şi PCRM au fost nevoite să bată în retragere: liberal-democraţii au început să pregătească în regim de urgenţă o iniţiativă legislativă privind anularea funcţiei de prim-vicepreşedinte al legislativului.

Coaliţia de guvernare a intrat în faza unui război deschis. Precum anunţase vioi presa la începutul lunii februarie, la şedinţa consiliului Alianţei, Filat şi Plahotniuc au fost la un pas de a se lua la bătaie, Streleţ, cu faţa palidă, era gata să-i sară în ajutor şefului de partid, a apărut informaţia că Plahotniuc a deveni prim-vicepreşedinte al Parlamentului în urma unei înţelegeri cu Filat, iar telefonul lui Mihai Ghimpu era interceptat de către liberal-democraţi.

Pe 13 februarie Vladimir Filat a anunţat într-un briefing că Partidul Liberal Democrat denunţă Acordul de creare a Alianţei pentru Integrare Europeană-2. Iar peste două zile fracţiunea PLD şi PCRM au anulat funcţia de prim-vicepreşedinte al parlamentului, care era ocupată de Vladimir Plahotniuc.

Ca răspuns, Procuratura Generală şi Centrul Naţional Anticorupţie au organizat o demonstraţie grandioasă cu percheziţii în clădirea guvernului şi la sediile unor organizaţii de stat, cu deschiderea seifurilor şi reţinerea unor funcţionari protejaţi de PLDM. În presă au apărut înregistrările convorbirilor telefonice dintre Vladimir Filat şi unele persoane din anturajul său.

În consecinţă, premierul a înaintat un alt ultimatum: Consiliul Alianţei, care „încălcînd Constituţia a devenit organul suprem în ţară, similar cu Biroul politic al CC al PCUS”, trebuie să-şi înceteze activitatea; stoparea atacului asupra „Băncii de Economii”; clasarea dosarelor pe numele miniştrilor de la PLDM; depolitizarea structurilor de stat, în primul rînd, a Procuraturii Generale, iar ancheta incidentului din Pădurea Domnească să fie efectuată în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu normele internaţionale.

…şi pierde

Pe 5 martie, guvernul lui Vladimir Filat a fost demis, pentru „abuz, trafic de influenţă, contrabandă şi corupţie”. Partidul Democrat şi PL nu au putut ierta trădarea fostului lor aliat, care a încercat să-şi tragă asupra lui plapuma coaliţiei. Şi au susţinut iniţiativa legislativă a comuniştilor privind moţiunea de cenzură împotriva guvernului Filat.

În viaţa fostului premier au venit zilele negre (deşi PLDM i-a răzbunat demiterea, scoţîndu-l din funcţie pe preşedintele parlamentului Marian Lupu): Vladimir Plahotniuc i-a aplicat ultima lovitură fostului aliat, desfăşurînd cu succes combinaţia cu decizia Curţii Constituţionale.

Iniţial, nimic nu prevestea nenorocirea: se părea că Vladimir Filat e din nou pe cal alb şi al treilea mandat deja e în buzunar. Către mijlocul lunii aprilie, pentru guvernul Filat-3 erau gata să voteze 58 de deputaţi. Deşi pînă atunci Vladimir Filat a fost nevoit să-şi calce pe inimă: să-şi ceară scuze, în public, de la Vladimir Plahotniuc; în pofida propriei promisiuni de a depolitiza procuratura generală, să voteze pentru procurorul general propus de democraţi; în regim de urgenţă, în interesele lui Plahotniuc, să modifice sistemul electoral în unul mixt; ca mai apoi să vină personal în oficiul PDM la şedinţa consiliului politic, unde era discutată chestiunea de a vota sau nu pentru guvernul Filat-3.

Însă euforia candidatului la funcţia premier a durat puţin: pe 22 aprilie, Curtea Constituţională a calificat drept ilegal decretul preşedintelui privind înaintarea candidaturii lui Filat la postul de prim-ministru. Mai mul, potrivit deciziei CC, Vladimir Filat, în general, nu poate ocupa postul de premier, nici în calitate de candidat, nici în calitate de premier interimar – în legătură cu „demisia pentru corupţie şi abuz în serviciu”.

Comuniştii au mărturisit ulterior că, fiind înfuriat, liderul PLDM era gata să meargă la alegeri anticipate. Şi ar fi mers, dacă nu ar fi fost poziţia dură a Bruxelles-ului, care a intervenit demonstrativ în procesul de negocieri, promisiunile funcţionarilor europeni de acordare a unor beneficii extraordinare în cazul creării Coaliţiei pentru Guvernare Pro-Europeană, şi presiunea dură exercitată de către emisarii UE nemijlocit asupra liderului PLDM.

Totodată, precum insistă ideologul şef al Partidului Comuniştilor, Mark Tkaciuk, nu doar presiunile şi promisiunile financiare, dar şi interesul faţă de Bancă au influenţat asupra deciziei finale a lui Vladimir Filat, care în pofida ambiţiei sale, a căzut de acord să plece în umbră, cedîndu-i postul de premier lui Iurie Leancă.

Despre faptul că Vladimir Filat „de la bun început a pus ochiul pe Banca de Economii şi a fost reprezentat în structura proprietăţii băncii prin persoane intermediare”, a afirmat şi Mihai Ghimpu. Însuşi liderul PLDM a declarat că nu a urmărit niciun interes, dar s-a gîndit exclusiv la ţară şi la popor: „ Dacă eu m-aş fi ghidat de interesele personale, atunci aş fi mers la alegeri anticipate. Trebuia să aleg între alegeri anticipate fără perspective de viitor (şi aici nu este vorba dacă vor veni sau nu comuniştii la putere) şi păstrarea actualei coaliţii”.

Decizia de a păstra „actuala coaliţie” a avut un impact negativ asupra ratingului liberal-democraţilor. Dacă în aprilie, sondajele indicau pentru PLDM 24%, atunci, în noiembrie, pentru acest partid erau gata să voteze doar 12.9% dintre alegători.

Înapoi, în dame

Acum, Vladimir Filat încearcă energic să „iasă din umbră”, unde a fost pus de Vladimir Plahotniuc, să sporească ratingul PLDM şi să-şi restabilească poziţiile. Pentru care contribuie, într-o mare măsură, şi Vladimir Plahotniuc, care a decis să scape pentru un timp de atenţia publică, „să meargă în popor”, pentru a se pregăti de alegeri.

În timp ce liderul real al PDM este ocupat cu atragerea consilierilor comunişti din teritoriu şi dezvoltă nişte proiecte sociale misterioase, Vladimir Filat promovează un PR agresiv. Ba merge împreună cu premierul Leancă la summit-ul de la Vilnius al Parteneriatului Estic, pentru a transmite un mesaj către electorat: „anume PLDM este forţa motrice a procesului de integrare europeană”. Ba desfăşoară cel mai mare congres din istoria partidelor moldoveneşti, cu invitaţi importanţi de peste hotare şi cuvîntări elogioase ale lui Saakaşvili „Filat este un mare politician”.

Ba deschide grădiniţele reparate şi alte obiecte social-culturale în raioane, deşi nu PLDM a alocat banii, ci Banca Mondială şi UNICEF. Ba lansează spoturi de sărbători, expediază felicitări personalizate şi se ocupă de acte caritabile. Recent, de exemplu, le-a înmînat membrilor Uniunii Scriitorilor dicţionare în valoare de o mie de lei. Şi chiar schimbările în viaţa personală a fostului premier se înscriu foarte bine în campania sa agresivă.

Vladimir Plahotniuc, deocamdată, nu-i încurcă aliatului „de moarte” să se întărească. Înseamnă oare aceasta că cei doi oligarhi aflaţi la putere s-au înţeles, împărţind între ei sfera de influenţă politică şi economică? Sau e doar un popas, înaintea unei noi lupte şi în anul care vine ne aşteaptă un nou reality show, cu participarea „businessmanului N1” şi a „politicianului N1”.

Impas sau schimbare?

Ce înseamnă însă aceste lupte demonstrative pentru ţară? În timp ce liderii partidelor de guvernare luptă pentru o „bucată de turtă”, ţara este atacată din toate părţile. Bazele statalităţii sînt clătinate de înalţii funcţionari, care în virtutea funcţiei trebuie să apere această statalitate. Curtea Constituţională, formată din cetăţenii statului vecin, în contradicţie cu competenţele sale, a înlocuit puterea supremă şi adoptă decizii, ce ignoră mai multe articole din Constituţie şi conduc la distrugerea suveranităţii Republicii Moldova.

Parlamentul, care trebuia să creeze legislaţia unui stat independent şi să vegheze asupra implementării acesteia, s-a înglodat în confruntări mărunte. Aceste fapt le permite unor grupuri, atît locale cît şi centrale, să promoveze decizii, care sînt periculoase nu numai pentru economie, dar şi care distrug moralitatea şi cultura acestui popor.

Guvernul se ocupă cu realizarea unui program, propus de partenerii externi, fără să analizeze nici necesitatea, nici eficienţa reformelor, nici preţul, pe care vom trebuie să-l plătim.

Iar poporul acestei ţări există de sine stătător. Şi pleacă în căutarea unei vieţi mai bune. Dar aşa nu e normal, nu trebuie să fie aşa. Deoarece această politică ne aduce în impas. Nu poate puterea să fie exemplu al imoralităţii şi iresponsabilităţii, a coruptibilităţii, neîncrederii în viitorul acestei ţări pe care o conduce.

Aceasta înseamnă că a venit timpul schimbărilor. Nu al reformelor, care deja nu se justifică, dar anume al schimbărilor. Şi posibil, a venit timpul ca cei care se află la putere şi care cel mai probabil, vor veni şi în viitor, să se gîndească la acest lucru.

Este evident că anul viitor va fi nu doar anul alegerilor parlamentare, dar şi un an al schimbării. Să sperăm că va veni un an, în care vom conştientiza ce exemple trebuie să urmeze nu doar copiii, dar şi cei maturi, inclusiv politicienii, ce exemple trebuie tirajate în presă şi spre ce valori trebuie să tindem. Este anul care trebuie să decidă soarta istoriei Moldovei.