Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

Rusia: Trupă de elită formată din fraţi gemeni (FOTO,VIDEO)

15 noi. 2013,, 19:30   Externe
5119 0
Foto: smartnews.ru
Cînd te afli într-o situaţie dificilă este ideal să contezi pe o persoană în care ai încredere deplină. Plecînd de la acest deziderat, forţele speciale ale ministerului rus de Interne, OMON, au trecut la fapte şi au căutat pentru înrolare fraţi gemeni.

Cea mai nouă unitate de luptători de elită a OMON este compusă exclusiv din gemeni. Este o găselniţă a strategilor militari de la Moscova, care sînt convinşi că astfel unitatea va fi mai solidară, iar soldaţii se vor proteja mai bine unii pe alţii. Primul detaşament de luptători gemeni se antrenează intens în sudul Rusiei, la Rostov pe Don, oraş aflat la 1000 de kilometri de Moscova. Agenţii fac parte din structura numită OMON, adică Detaşamentul Mobil pentru Operaţiuni Speciale, unitate subordonată ministerului de interne.

Gemenii spun că se simt în perfectă siguranţă alături de cei de care au crescut. „El este fratele meu, pe care îl simt mereu lîngă mine”, a declarat pentru Euronews Nikolai Matsina, agent OMON. „El este fratele meu, am încredere deplină în el, ştiu că mă va ajuta şi mă va proteja mereu, nu am niciun dubiu”, spune şi Pavel Sevriukov. „Am crescut împreună, ne-am petrecut tot timpul împreună şi de aceea îl cunosc foarte bine şi el mă cunoaşte la fel de bine”, spune Alexander Pokidov, membru şi el în acest detaşament. Dincolo de sentimentele fraterne, autorităţile din Rusia susţin că trupele formate exclusiv din gemeni sînt mult mai eficiente: luptătorii îşi pot anticipa reacţiile şi nu o dată se înţeleg numai din priviri. Acest detaşament va trebui să intervină în evenimente precum luare de ostatici, demonstraţii, situaţii periculoase, care necesită o cunoaştere excelentă de sine şi a celui de lîngă tine. Trupele speciale de gemeni au participat deja la cîteva operaţiuni încheiate cu success, susţin superiorii din ministerul rus de Interne .

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?