Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4042

Descoperirea care rezolvă misterul fenomenului Tunguska

7 mai. 2013,, 12:36   Ştiinţă şi IT
5289 0
Foto : mk.com
Un om de ştiinţă rus anunţă că a descoperit primele fragmente dintr-un obiect misterios ce a provocat o explozie uriaşă deasupra Siberiei acum mai bine de un secol, eveniment cunoscut sub numele de „Fenomenul Tunguska”.

Fenomenul Tunguska a avut loc în iunie 1908, cînd o explozie misterioasă, mai puternică decît bomba atomică aruncată peste Hiroshima, a culcat la pămînt copacii pe o suprafaţă de 2.000 de kilometri pătraţi, aruncînd oamenii la pămînt şi distrugînd ferestrele caselor.

Teoria acceptată de cercetători este că explozia a fost provocată de un asteroid sau o cometă care s-a descompuns atunci cînd a pătruns în atmosfera Pămîntului.

Numărul limitat al dovezilor care să ateste că a fost vorba de o cometă, alături de singurul deces şi cei cîţiva martori ai evenimentului, au făcut ca experţii să nu poată rezolva acest mister timp de mai multe decenii.

Acum, Andrei Zlobin crede că a descoperit primele fragmente din obiectul necunoscut care a devastat o întreagă regiune.

Cercetătorul a descoperit rocile în timp ce explora zona în 1988, colectînd mai bine de 100 de pietre din albia rîului Khushmo din apropiere.

Abia în 2008, cînd a studiat cu atenţie pietrele la Muzeul de Geologie Vernadsky din Moscova, Zlobin a descoperit 3 pietre care prezentau semne de topire şi indentaţii.

Acestea apar atunci cînd o rocă spaţială pătrunde în atmosfera Pămîntului.

Cercetătorul crede că explozia nu ar fi creat suficientă căldură pentru a topi rocile dacă s-ar fi găsit deja pe sol, astfel că este de părere că acestea s-au încins în timpul exploziei din aer.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?