Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4044

Democrații TAC la capitolul candidaturii lui FILAT la funcția de premier. VIDEO

29 mar. 2013,, 16:29   Politică
4565 5
Foto : noi.md
Președintele Parlamentului, liderul PD, Marian Lupu, iar a ezitat să spună dacă Partidul Democrat va vota pentru desemnarea lui Vlad Filat în funcția de premier. Dacă pînă acum aceștia erau categoric contra lui Filat, după ședința Biroului politic al PD, democrații nu vor să spună nimic la acest capitol, relatează NOI.md. Astfel, de cîteva săptămîni, președintele Parlamentului spune că discuția privind funcția de premier este cea mai puțin importantă din șirul problemelor care trebuie discutate.

“Discutăm nu doar candidatura prim-ministrului. Este ultima întrebare. Ce folos că batem palma și spunem ca Ionescu sau Popescu este candidatul la funcția de premier înainte de a discuta ce face acest guvern. Nu putem să ne jucăm de-a refacerea guvernului. Vreau alte abordări”, a spus Marian Lupu.

Totodată, Marian Lupu a confirmat că liderii AIE au avut întrevederi, însă a ezitat să divulge subiectul discuției. “Cele trei partide politice, trebuie să dea dovadă de responsabilitate, înțelepciune, dar, intîi de toate, responsabilitate. Nu avem prea mult timp la dispoziție. Nu putem să ținem tara în suspans săptămîni întregi”, a menționat Lupu.

Mai mult, președintele Parlamentului a spus că nu îl interesează din ce partid va face un șef de instituție sau altul. ”Nu este vorba de partajare, dar de mecanism. Pe mine mă interesează nu din ce partid face parte, dar cum lucrează. Mecanismele vor fi mult mai transparente, iar utilizarea mijloacelor bugetare vor fi la văzul oamenilor și multe alte subiecte. Dacă activitatea instituțiilor guvernamentale ar fi fost bună, noi am fi avut mulți bani în buget”, a spus Marian Lupu.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?