Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4055

Filat: "Recunosc că am ajutat foarte multă lume din presă"

1 iun. 13:15   Politică
2493 1

Vlad Filat, fost prim-ministru și actualul lider al PLDM, spune că presa a jucat și continuă să joace un rol important în viața lui. Declarația a fost făcută în cadrul podcastului realizat cu jurnalistul Gabriel Călin, notează Noi.md.

"Nu voi da acum calificative de pozitiv sau negativ, dar, cu certitudine, în anumite cazuri, presa a fost determinantă în finalizarea anumitor situații. A jucat rol de promovare, rol de asasinare", a menționat Vlad Filat.

Întrebat despre calitatea presei din prezent, fostul prim-ministru a spus că presa din trecut se baza pe jurnaliști de calitate.

"Ei făceau analize pe mai multe direcții. Acum însă sînt mai puțini jurnaliști și este mai multă informație, care nu ține de substanță, dar de emoție. Cît de grele nu ar fi fost timpurile în trecut, exista presă de opoziție și presă proguvernamentală. Acum noi avem presă subvenționată din resurse externe, preponderent, proguvernamentală sută la sută, iar în ceea ce ține de opoziție, avem cîteva oaze. Sînt cîteva televiziuni, care sînt și ele sub riscul de a fi închise. Iar vocea critică, practic, este posibil de o auzi în Republica Moldova prin intermediul rețelelor sociale, prin intermediul oportunităților, pe care le oferă internetul".

Despre cine s-ar face responsabil de o astfel de situație din presă, Vlad Filat a spus că, în opinia lui, sînt și politicienii, dar nu doar.


"Eu cred că motivele sînt complexe și fiecare are vina sa. Însă dacă este să vorbim despre presă, să nu uităm că este Codul deontologic al jurnalistului, menirea jurnalistului care face parte din puterea a patra și care trebuie să informeze cetățeanul, nu să-l manipuleze. Mai există o regulă nescrisă: presa este în opoziția guvernării. Eu sper că noi toți ne vom transforma: și politicienii, și cei care activează în presă, și societatea în întregime".

La întrebarea, dacă, pe parcursul activității sale politice, s-a implicat vreodată în munca presei, Vlad Filat a spus că a avut relații complexe cu mai mulți exponenți ai presei.

"Am în vedere aici comunicarea. Pe vremuri, erau jurnaliști de referință, care aveau curaj să spună anumite lucruri. Trebuie să recunosc că am ajutat foarte multă lume din presă și aici nu vorbesc despre cuvînt și încurajare. Vorbesc despre ajutor direct. Și asta nu era obligatoriu ca să procedez într-un anumit fel sau altul. Și pentru mine a fost o experiență extrem de neplăcută că unii, care s-au făcut cu apartamente, casă, cu multe alte probleme rezolvate și cînd am ajuns într-o situație mai delicată, de pe ecranul televizoarelor mari transmiteau niște mesaje neadevărate împotriva mea".

Amintim că recent Vlad Filat a fost achitat în dosarul privind spălarea de bani. Procurorii au cerut 7 ani de închisoare pentru fostul prim-ministru. De asemenea, acuzatorii au cerut de a încasa de la Filat, în favoarea statului, suma de 12,8 milioane de lei, contravaloarea banilor ce au constituit obiectul spălării banilor.

Dosarul în care fostul premier Vlad Filat este învinuit de spălare de bani în proporții deosebit de mari a ajuns în judecată în 2018.

2
0
0
2
5

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?