Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4007

Povestea cîinelui care a traversat Marea Bering de unul singur

15 apr. 2023,, 00:00   Externe
3524 0

Un ciobănesc australian de un an, care a dispărut în Alaska, a făcut o călătorie de peste 270 de kilometri pe gheața ce acoperă Marea Bering înainte de a fi recuperat de stăpîni, scrie Insider.

Nanuq a apărut în Wales, o așezare de pe coasta de vest a Alaskăi, la începutul lunii aprilie purtînd o zgardă cu medalion, dar fără stăpîn. Localnicii din micuța comunitate din Wales erau foarte confuzi de întreaga situație. „Nu știm al cui cîine este acesta, nu l-am mai văzut niciodată aici în Wales”, a scris unul dintre ei pe grupul de Facebook al localnicilor.

La aproximativ 270 de kilometri depărtare, pe insula St. Lawrence, Mandy Iworrigan, o localnică din Gambell, a aflat că animalul de companie al fiicei sale a apărut la unul dintre capetele Strîmtorii Bering.

„Tatăl meu mi-a trimis un mesaj și mi-a spus: 'Este un cîine care arată ca Nanuq în Wales'”, a povestit Iworrigan pentru Anchorage Daily News. „Am zis: 'Nu are cum! Ăsta este cîinele nostru! Ce caută în Wales?” și-a amintit femeia. Se pare că Nanuq, al cărui nume înseamnă „urs polar” în limba băștinașilor yupik, a dispărut împreună cu Starlight, un alt cîine al aceleiași familii. Cîinii lor se aventurează de multe ori în sălbăticie, dar se întorc de obicei într-o săptămînă sau două, potrivit lui Iworrigan.

Dar atunci cînd Nanuq și Starlight au dispărut mai mult decît de obicei, familia lui Iworrigan a început să își facă griji și a plecat în căutarea animalelor, dar cei doi cîini nu au mai fost de găsit. Nanuq a călătorit în jur de 270 de kilometri din Gambell pînă în Wales.


Unul dintre cîini a reapărut la 60 de kilometri de casă, celălalt a traversat o mare înghețată Starlight a apărut la mai bine de două săptămîni mai tîrziu în Savoonga, o localitate de pe aceeași insulă, dar aflată la 60 de kilometri depărtare de Gambell. Nanuq, însă, a petrecut încă o săptămînă călătorind pe gheața Mării Bering înainte să ajungă în Wales. Iworrigan nu își poate explica cum Nanuq a reușit să supraviețuiască aventurii de sute de kilometri pe marea înghețată, dar crede că a vînat probabil o focă sau niște păsări.

„El se hrănește cu mîncare de-a noastră. E deștept”, a spus Iworrigan. Localitatea de unde a plecat Nanuq, Gambell, se află pe coasta de vest a insulei.

Cîinele a fost transportat pînă la urmă acasă în Gambell cu avionul. Cu toate că părea să fie sănătos, cîinele avea totuși urme de mușcături, dar Iworrigan nu știa dacă ele provin de la o focă, un gluton sau un urs polar mai mic. „Nu știm pentru că este o mușcătură destul de mare”, a spus Iworrigan. Poveștile lui Nanuq și Starlight i-au făcut celebri în Alaska pe cei doi cîini.

10
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?