”Ni se interzice să urmărim pungașii și traficanții de droguri”

Dintr-o deprindere mai veche, noi încă mai vedem în țările Europei un model de ordine și democrație. Dar așa e oare? O privire din interior asupra poliției franceze – cititorii au căpătat această posibilitate grație jurnalistei franceze Vera Medvedeva.

Toți tind că trăiască mai aproape de orașele mari, și doar polițiștii francezi se folosesc de orice ocazie pentru a pleca din ele cît mai departe. Acest bărbat a muncit în poliție timp de paisprezece ani. Nu vom da nume, pentru a nu dăuna celor patru copii ai săi.

Dvs. ați muncit chiar în apropiere de Paris, dar iată că brusc V-ați mutat într-o provincie franceză. De ce?

NN: Din cauza creșterii enorme a criminalității și impunitatea deplină a criminalilor. Dacă este vorba despre furturi și trafic de droguri, persoana trebuie să fie arestată de minim 10 – 12 ori, pentru ca să fie condamnată real la detenție.

În caz că infractorul a ofensat sau a lovit un polițist, instanțele franceze în genere nu-l trimit la închisoare, uneori el poate obține o amendă, și aceea achitată de o structură publică specială. Se presupune, că ulterior ea va obține de la infractor această sumă. Însă dacă este vorba despre adolescenți care încă nu-s angajați, nu există șanse de a recupera acești bani, mai ales dacă familiile acestora trăiesc din indemnizații.

Eu îmi pot aminti cel puțin cincizeci de cazuri, în care eu personal am fost ofensat, înghiontit, lovit . De aceea, imediat cum au apărut copiii, am pus la cale să mă mut în altă regiune.

Nu a fost foarte simplu, copiii mei deja frecventau o școală publică în apropierea Parisului, în care mamele în hijab și copiii lor se simțeau stăpîni. Salariul unui polițist este știut, dar eu oricum m-am străduit să transfer copiii într-o școală privată.

Acum n-am mutat într-un orășel mic în apropiere de La Rochelle și cred că a fost decizia cea mai corectă. Aici există mult mai puține infracțiuni, nu există obrăznicia nemaivăzută a infractorilor, care este peste tot în jurul Parisului, și deocamdată nimeni nu riscă să atace deschis un polițist.

Eu demult nu mai sper să găsesc o explicație acestor evenimente. De ce minorii imigranți ilegali comit zeci de infracțiuni, dar nu-s expulzați din Franța? În apărarea lor sar diverse organizații și asociații, și vinovați devin polițiștii. De altfel, nici infractorii adulți nu-s expulzați foarte des.

Dar poliția este mereu vinovată de toate. S-a ajuns acolo, că ni se interzice să urmărim pungașii și traficanții de droguri, care circulă cu motociclete și mașini furate.

Cum adică se interzice? De ce?

NN: Ideea e să nu riști, să nu creezi o situație de avarie pe stradă - mai bine să le permiți să dispară. Căci, dacă se accidentează însuși infractorul, poliția va trebui să mai și răspundă pentru asta.

Noi verificăm numerele și vedem imediat că mașina sau motocicleta au fost furate, raportăm acest lucru prin radio și primim indicația să încetăm urmărirea.

Nu pot înțelege! Reiese, că poți să furi o mașină, să jefuiești un magazin, și după asta nici măcar nu vei fi urmărit? Poate, fotografiază în drum și apoi caută?

NN: Nu, casca nu permite să-i fotografiezi, așa că despre căutarea ulterioară nu poate fi vorba. Dacă și-i găsesc, apoi prin alte metode.

Practic, zi de zi vedem cum în Franța se încălcă legile și dispozițiile. Acum niște zile, peste tot erau interzise mitingurile pro-palestiniene, dar interdicția nu le-a încurcat demonstranților să se întrunească. Iar poliția a primit ordin să nu aplice forța, așa că mitingurile au avut loc, chiar în ciuda faptului că prefecții le-au interzis !

Mai mult, chiar și în cazurile de urgență, în care viața polițiștilor este pusă în pericol, nouă nu ne este recomandat să aplicăm arma. Toți cunosc istoria îngrozitoare despre aceea, cum în apropiere de Paris chiar în mașina poliției a fost aruncat un «cocktail Molotov». Aceasta și alte tragedii nu ar fi avut loc, dacă în cazul unui pericol evident polițiștii ar fi aplicat armele. Dar ei știau, că după aceasta îi așteaptă o anchetă de serviciu îndelungată, de aceea nu au făcut-o.

O alegere teribilă între posibila moarte proprie și o anchetă de serviciu. Reiese, că e mai simplu să nu observi nimic, să nu pedepsești pe nimeni? Să se descurce cetățenii singuri, cum vor putea…

NN: Uneori, e anume așa. Dacă apare o șatră de țigani, în care-s cca 200 de coviltire, aceasta deseori ocupă parcările private din fața supermarketurilor, sau lanurile private. Autoritățile locale au tot dreptul să-i gonească, dar rareori decid să o facă, de frica răzbunării țiganilor. În Franța, azi aceștia se numesc «persoane călătoare» .

Iar justiția franceză stă cu ochii legați și nu se grăbește să-i deschidă. Ai jefuit case de zece ori, și abia după aceasta mergi pe un an într-o minunată pușcărie franceză. Perfect! Este adevărat, că unii chiar tind să nimerească acolo, ca în una dintre povestirile lui O’Henry?

Adevărat. Există amatori să ierneze comod în pușcărie, unde este hrană bună, sală sportivă, televizor, medicină. Și mai poți face și ceva bani.

Însă în prezent nu-i așa de simplu să nimerești la pușcărie pentru o infracțiune minoră. Dacă instanțele care veșnic iartă îți dau mai puțin de un an, la pușcărie poți veni doar pentru a înnopta. Sau în genere e destul să porți o brățară la picior.

Închipuiți-vă, muncea omul într-un garaj, de vrea 12 ori a fost prins că vinde droguri sau că a furat ceva, și iată că-i condamnat la un an de pușcărie. El muncește liniștit în continuare, își aranjează în continuare trebușoarele, da la pușcărie vine ca la club, pentru a socializa și a înnopta.

Dacă poliția ca apărător al cetățenilor este distrusă intenționat, poate că e cazul să ne apărăm noi înșine? Ce ne recomandați?

NN: E dificil să recomanzi ceva, căci dacă vei obține dreptul de port-armă ai putea tu însuți să nimerești la pușcărie. Asemenea cazuri există. Spre exemplu, era jefuit un magazin de bijuterii, proprietarul căruia avea drept de port-armă și l-a împușcat pe unul dintre hoți, după care tot el a fost trimis la pușcărie.

Iar dacă vă este jefuită casa, și Dvs. veți răni jefuitorul, eu nu risc să spun de partea cui va fi actuala justiție franceză.

Spre exemplu, iată un caz frecvent. O femeie este lovită și jefuită în stradă, ea încearcă să se apere. Ei bine, infractorul din start are dreptul la un avocat gratuit. Dacă e nevoie noi, polițiștii, îl conducem la spital, și acolo el nu va sta la coadă trei ore – va trece imediat.

Iar femeia bătută și jefuită? Ea trebuie să-și găsească singură un avocat, singură să meargă la spital, să aștepte ore în șir examinarea medicului, să adune certificatele. Peste un an dosarul va ajunge în instanță, dar infractorul se va alege cu o amendă ușoară, pe care nici nu o va achita. Asta în timp ce victima și familia ei vor trăi ani buni în teamă, de frica răzbunării. Chiar polițist fiind, în aceste condiții eu nu risc să dau careva sfaturi.