Constantin Bogomolov. Răpirea Europei 2

Regizorul Constantin Bogomolov a scris manifestul «Răpirea Europei 2.0» și l-a propus spre publicare redacției «Новой» să-l publice. Site-ul Noi.md propune acest text atenției cititorilor.

Portocala mecanică

Omul este o ființă minunată, dar și periculoasă. Aidoma energiei atomice, el posedă putere constructivă, dar și destructivă.

Dirijarea acestei energii , limitarea puterii ei destructive și stimularea celei constructive este o sarcină majoră. Sarcina de a construi o civilizație complexă bazată pe o personalitate complexă. Așa s-a dezvoltat lumea occidentală pînă în cele mai noi timpuri. Stăvilind, cu ajutorul religiei, filozofiei, artei și educației, părțile întunecate ale omului, dar și îngăduind, prin aceleași supape, întunericului să răbufnească ca aburul dintr-un cazan supraîncălzit.

În sec. XX energia atomică în persoana omului a ieșit de sub control. Națismul a devenit un Cernobîl al umanității. Șocul și spaima Europei în fața acestei erupții de primitivitate în om s-au dovedit a fi prea mari.

Eliberat de națism, Occidentul a decis să se asigure contra unui «accident atomic» prin lichidarea omului complex. Acel om complex, pe care Europa l-a format pe parursul anilor îndelungați de creștinism. Acel om, pe care ș-a descris Dostoievski : înalt și scund în același timp, înger și demon, iubitor și dușmănos, credincios și bănuitor, reflexiv și fanatic. Europa s-a speriat de fiara din om, fără să înțeleagă că ferocitatea este și ea o parte organică firească a omului, ca și îngerescul. Nefiind capabilă să depășească, intelectual și spiritual, urmările națismului, Europa a decis să jugănească omul complex. Să-i jugănească natura întunecată, să-i zidească demonii pentru totdeauna.

La timpul său, Kubrik a turnat «Portocala mecanică» — o peliculă despre niște tineri feroce, care sub influența drogurilor terorizau Londra, băteau sălbatic și violau locuitorii ei pașnici. Capul bandei fiind prins, i se propune să treacă o terapie experimentală, pentru a fi eliberat anticipat: pleoapele fiindu-i fixate în așa fel, că el să nu le poată închide, ore în șir îi erau demonstrate scene de viol acompaniate de muzica lui Beethoven, pe care el o prefera. În rezultat, băiatul nu doar se izbăvește de agresivitate - muzica îi provoacă greață, el nu mai poate vedea o femeie goală, sexul îl dezgustă. Iar fiind lovit, el linge papucul celui care l-a lovit.

Actualul Occident este acest gen de criminal, care a suportat castrarea chimică și lobotomia. De aici acest surîs fals de bunăvoință și accpetare, care a încremenit pe fața omului occidental. Nu este surîsul Culturii. Este surîsul degenerării.

Noul Reich etic

Occidentul se autoproclamă ca societate orientată spre realizarea libertăților personale. În realitate, azi Occidentul luptă cu omul ca și cu o energie complexă și greu de controlat. În această luptă, funcțiile judiciare, de urmărire și de izolare nu-s lichidate, statul le-a transmis societății. Statul în persoana poliției și a structurilor de forță s-a umanizat, dar societatea convențional progresistă și-a asumat rolul noilor atacatori, cu ajutorul cărora statul combate disidența foarte eficient.

Actuala lume occidentală se organizează într-un nou Reich etic cu propria ideologie - — «etica nouă». Național-socialismul a rămas în trecut. Avem în față un socialism etic. Un socialism ciudat. Siemens, Boss și Volkswagen s-au transformat în Google, Apple și Facebook, iar în locul «nazzi» a venit un mixt la fel de agresiv și plin de dorința resetării totale a lumii, format din activiști stranii, fanați ai feminismului și eco-psihopați.

Regimurile totalitare tradiționale suprimau libertatea ideilor. Noul totalitarism netradițional a mers mai departe și vrea să controleze emoțiile. Limitarea libertății emoțiilor omului – iată conceptul revoluționar al noului Reich etic.

Sentimentele și ideile mereu au fost zona privată a omului. El nu avea dreptul să dea libertate brațelor, dar inima și creierul lui erau libere. Așa era acordul social tacit al civilizației europene, care percepea omul ca pe un vas cu emoții și idei în care ura – cealaltă parte a iubirii – este o parte complexă și periculoasă, dar necesară și importantă a personalității umane.

În societatea nazistă în om era cultivată ura față de celălalt.

În noul Reich etic omul este dresat pentru iubire și lipsit de dreptul de a urî liber.

Nu mai poți spune «eu nu iubesc…», «mie nu-mi place…», «mă tem…». Tu trebuie să-ți raportezi emoțiile la opinia și valorile societății.

Iar valorile societății au devenit un nou Zid al durerii, la care fiecare individ nefericit, supărat sau pur și simplu lipsit de scrupule poate să aducă un bilețel și să ceară de la noul Dumnezeu – Societatea Progresistă - includerea obidei, dramei personale, fricii sau a bolii în lista noului UNESCO etic, pentru a i se conferi un statut social important, a i se aloca un buget și a-i crea o cotă în toate sferele vieții publice. Și fiecare, care va spune că obida nu face nici două parale, că boala este curabilă, iar drama personală - o chestiune intimă, va deveni victima puternicei mașini represive – opinia publică.

Toți la unul

Rețelele sociale au devenit instrumentul ideal al noii mașini represive. Angajați convenționali ai lor – toți cetățenii «respectabili » și «activi în rețea». Ei nu poartă uniformă, nu au bastoane și dispozitive de somare, dar dispun de gadgeturi, sete de putere și o pasiune secretă pentru violență, precum și instinctul de turmă. Ei nu au drepturi juridice, dar și le asumă pe cele morale. Iar în lumina recentelor evenimente din SUA, a devenit clar că nu este vorba despre o simplă gloată de rețea, capabilă să se autoorganizeze — îi susțin autoritățile, noul Minister al Adevărului în persoana proprietarilor giganților din internet.

Rețelele au oferit noilor violatori anonimitate și lipsa contactului, iar ca urmare – grațiere. Gloata virtuală, linșajul virtual, hărțuirea virtuală, violența virtuală și izolarea psihică și socială reală a celor care nu pășesc într-un pas. Ei – acești turnători și ticăloși de rețea - folosesc cu pricepere frica eternă a omului de a fi unul împotriva tuturor.

În statul nazist artistul putea fi lipsit de muncă sau viață din cauza artei sale «degenerative». În «minunatul» stat occidental al viitorului, artistul poate fi lipsit de muncă pentru că susține un alt sistem de valori. De altfel, nu numai artistul, o figură influentă. Situația se dezvoltă fulgerător și azi orice colaborator științific modest al unei oarecare instituții sau chiar un student pașnic poate fi izgonit din instituție pentru opinia greșită despre viața politică sau socială curentă. Și deoarece aceste măsuri represive le realizează societatea, nu statul, represaliile se numesc acțiuni de solidaritatea socială, luminate de ura dreaptă a oamenilor «liberi» și «progresivi», care cer ca cei care nu-s de acord să îngenuncheze și atunci li se va oferi milostiv dreptul de a munci și a crea. În acest fel omul este adus la auto-castrare ca unic mod de a supraviețui în acest nou stat orwellian.

Contrarevoluția sexuală

Noul Reich a declarat un război al morții. Un război contra naturii umane, în care vestejirea și moartea fac parte din planul divin de neînțeles. Pentru noua societate occidentală goana după tinerețea veșnică a devenit o idee-fix internă. Cauza este evidentă: moartea este imprevizibilă și divină. Iar socialiștii stranii, ca și național-socialiștii, ca și comuniștii nu recunosc altă putere – doar puterea Ideii lor. Ideea și rațiunea - iară Dumnezeul lor. Ori ei înșiși, Dumnezeu fiind, văd în om nu o taină, ci un obiect experimental, carne. Războiul cu moartea este războiul cu taina existenței. Un război prostesc și lipsit de sens contra veșniciei.

Dar acolo unde are loc un război contra morții ca un dat divin, ca un rezultat mistic, este inevitabil și războiul contra vieții. Căci viața este la fel de imprevizibilă, ca și moartea. La fel de neînțeleasă. Și deci, necontrolată și periculoasă.

Europa a trecut rapid calea de la revoluția sexuală, devenită o renaștere postnazistă, la combaterea totală a energiei sexului – cea mai vitală, emoțională și necontrolată parte a existenței umane. Căci sexul înseamnă libertate. Sexul înseamnă pericol. Sexul este animalicul din om. Dar lucrul cel mai important – sexul este apariția Vieții.

Creștinismul a conferit sacralitate actului sexul. Divinitate și frumusețe. Erotica a devenit subiectul artei. Dorința – manifestare a inspirației. Sexul – desfătarea sacră a Dragostei. Nașterea – o minune.

Noul Reich crede că sexul este o producere, iar organele sexuale – un instrument. Și în conformitate cu preceptele socialiștilor din secolul trecut și în cadrul noului socialism ciudat socializează și redistribuie instrumentele de producere, iar producerea în sine o optimizează și o supune unui control social-de stat, și astfel face genul irelevant.

Notre Dame, incendiată la Paris, nu este un semn al căderii Europei creștine sub presiunea celei musulmane. Ci un semn straniu și mistic al războiului Noului Reich împotriva sfintei taine a vieții și morții, descoperite în Cruce.

Frontierele și o nouă teorie rasială

Natura transfrontalieră a societății, globalizarea face parte din crearea unui nou imperiu totalitar. Pe timpuri, dizidentul avea posibilitatea să părăsească societatea sa și să capete una nouă. Hotarele asigurau libertatea persoanei: diversitatea sistemelor etice și de valori oferea omului posibilitatea să-l găsească pe al său – care îl acceptă maxim sau care nu-i încurcă să trăiască – mediul de trai și de realizare.

Noul imperiu etic este însetat de expansiune și unificarea societăților. Așa apare noul sat global, în care cel care nu este de acord nu se poate ascunde de gardienii purității etice.

Puritatea etică a luat locul purității rasiale. Și azi în Occident este studiată la microscop nu forma nasului și apartenența națională, ci trecutul etic al fiecărui individ de succes:

Nu există oare acolo, în profunzimea deceniilor, chiar și cea mai mică hărțuire, abuz sau pur și simplu o afirmație ce nu corespunde noului sistem de valori. Dacă da – cazi în genunchi și pocăiește-te.

Europa pe care ei au pierdut-o

Revoluția a izolat Rusia de Occident pentru aproare un veac. Eliberată de bolșevism, în anii 90 ai secolului trecut Rusia s-a aruncat spre Europa. Rusia căuta să fie acceptată, încerca să învețe, visa să-și întoarcă statutul de țară europeană. Să-și întoarcă valorile europene. Valorile minunatei Europe antebelice. A Europei, care nu se teme de omul complex în diversitatea lui. Care respecta libertatea lui de a iubi și a urî. A Europei care înțelegea, că natura l-a creat pe om anume ca pe o ființă complexă, contradictorie și dramatică, și care nu se credea în drept să se implice în planul suprem. A Europei, pentru care principala valoare a omului era individualitatea lui, exprimată nu în felul cum persoana face sex, ci în felul cum ea judecă și creează. Iar creația în sine consta în crearea tablourilor, a muzicii, a textelor, și nu în recroirea propriului corp și născocirea unor noi definiții de gen.

O așa Europă căuta Rusia în anii 90. Așa își dorea să devină și ea.

Are sens astăzi să cauți adepți acolo unde ei lipsesc ?

Europa este o livadă de vișini părăsită și lăsată spre devastare. Alde Firs se ascund de gloatele de imigranți, alde Ranevschii consumă resturile de cocaină pe sănătatea rămasă, Petea Trofimov scrie legi europene, Anea se crede o persoană ciudată, iar marasmaticii Gaevi, la fel ca moșneagul Biden, mormăie vorbe gratuite despre bine și echitate. Rusia modernă, desigur, este departe de acea Europă, spre care a tins. Dar este evident, că ea nu se vrea nici în noul panoptic european.

Progresiștii și occidentaliștii noștri insistă: Rusia a fost și este țara robilor și a superficialilor. Este adevărat, în multe privințe. Dar e adevărat și faptul, că anii îndelungați de viață în condițiile lipsei de libertate, frica pătrunsă în memoria genetică, denunțurile, precum și tăcerea și violența ca metode de supraviețuire și de apărare a poporului de autorități și a autorităților de popor – toate acestea necesită nu revoluții, ci răbdare și terapie. Drama lui Lancelot constă în faptul, că de fapt el nu o iubea nici pe Elsa, nici pe cei, pe care încerca să-i salveze.

Pe mine mă dezgustă spiritul violenței și atmosfera de frică. Dar asta nu înseamnă că eu voi accepta transformarea țării robilor și a superficialilor într-o țară în care denunțurile se fac nu din teamă, ci din inimă, în care hărțuirea are loc nu din înapoiere, da din iluminism, în care Șvonderi de toate culorile (inclusiv cei albi) din BLM intră în case și impun profesorii să îngenuncheze, să le ofere spațiu locativ și să plătească bani pentru a-i ajuta pe înfometații Floyds.

Rusia a trecut prin toate acestea în ” 17. Și feminitivele, și alte batjocoriri ale limbii, și încercarea de a se elibera de apartenența de gen sau de cultură, și adunările pentru a discuta despre trăsăturile morale, și cererile masive ale muncitorimii, și chiar ale copiilor care își trădează părinții – așa a fost recent în SUA, o fetiță-democrată și-a denunțat la poliție părinții-trumpiști * pentru faptul că ei au participat la protestele și la asaltul Capitoliului. Toate acestea au fost. Și e uimitor să vezi lumea occidentală care parcă pentru prima oară vede visele dulci ale Verei Pavlovna, e ciudat să urmărești ochii aprinși și discursurile naive ale noilor raznocinți ruși, care îi terorizează moral pe cei care nu-s de acord mai dihai ca ОMОN-ul stradal.

Dar cei care nu-s de acord îl mulți, și ei nu-s niște ortodocși înapoiați, ci oameni moderni, veseli și liberi, culți și de succes, deschiși față de tot ce e nou, iubitori de viață în toată diversitatea ei. Ruși, europeni, americani, care în taină visează că vor trece aceste vremuri ciudate și întunecate. Ei se tem să vorbească. Se tem să nu devină, în Rusia, obiectul hăituirii pe rețelele sociale. Să nu fie supuși teroarei morale, să nu piardă locul de muncă și finanțarea în Occident.

Ca de aer, ei au nevoie de susținere. Au nevoie ca sentimentele și ideilor lor să fie exprimate în cuvinte, iar cuvintele să fie sprijinite de voință și organizare. Și, deci, este timpul să fie formulată clar și răspicat noua ideologie de dreapta, o ideologie liberă de ortodoxismul radical, dar care să apere strict și ireconciliabil valorile lumii complexe, bazate pe omul complex.

Raznocinții ruși ne spun: Rusia este la coada progresului.

Nu.

Printr-un concurs de împrejurări, noi ne-am pomenit la coada unui tren nebun care gonește spre iadul boshovitean, în care ne așteaptă draci multiculturali neutri în materie de gen.

Trebuie doar să separăm acest vagon, să ne facem cruce și să începem construirea unei lumi noi. Să construim din nou vechea și buna Europă. Europa la care am visat. Europa pe care am pierdut-o. Europa omului sănătos.