crimă

Cooperare în domeniul judiciar și lupta împotriva crimei organizate transfrontaliere discutată la Președinție
9 apr. 15:41  
Cooperare în domeniul judiciar și lupta împotriva crimei organizate transfrontaliere, discutată la PreședințieȘefa statului, Maia Sandu, a avut o întrevedere, astăzi, cu Ladislav Hamran, președintele „Eurojust”, instituție UE care oferă suport și schimb de informații procurorilor și judecătorilor din statele membre UE și statele terțe pentru investigarea infracțiunilor transfrontaliere. Interlocutorii au discutat
Crima de la Recea Tînărul de 21 de ani trimis pe banca acuzaților
26 mar. 12:16  
Crima de la Recea: Tînărul de 21 de ani, trimis pe banca acuzațilorTînărul de 21 de ani suspectat de omorul Iasminei, fetița de 7 ani din localitatea Recea, raionul Rîșcani, a fost trimis pe banca acuzaților. Potrivit Procuraturii, acesta riscă o pedeapsă maximă sub formă de închisoare pe un termen de pînă la 20 de ani sau detențiune pe viață, în caz că va fi recunoscut v
Valeriu Ostalep Pierderea suveranității țării este principala crimă comisă de autorități
9 dec. 2023,, 10:00  
Valeriu Ostalep: "Pierderea suveranității țării este principala crimă comisă de autorități"Pierderea suveranității țării este cea mai importantă crimă comisă de autorități față de statul nostru și față de poporul Republicii Moldova. O astfel de opinie a exprimat politologul, analistul, directorul Institutului de Studii Diplomatice, Politice și Securitate, expertul în domeniul securității, fostul
Falsurile și pornografia infantilă cum folosesc infractorii inteligența artificială
11 oct. 2023,, 17:58  
Falsurile și pornografia infantilă: cum folosesc infractorii inteligența artificialăFără îndoială, autorii inteligenței artificiale au dorit să ușureze munca omului, prin accelerarea unor procese complexe, intensive de muncă. Dar cum se obișnuiește, primii au preluat noile elaborări științifice infractorii. Ei au început să utilizeze IA pentru a crea imagini sexuale ale copiilor — un astf
Reținut după două luni de căutări
4 apr. 2023,, 16:47  
Reținut după două luni de căutăriOfițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI au reținut un bărbat de 35 de ani, anunțat în căutare națională de două luni, anunță Noi.md Suspectul face parte dintr-o grupare infracțională specializată în șantaj, anihilată de oamenii legii la sfîrșitul anului trecut. Bănuiții, trei la numă
Aliyev Franța ar trebui săși ceară scuze pentru crimele coloniale
2 mar. 2023,, 22:15  
Aliyev: "Franța ar trebui să-și ceară scuze pentru crimele coloniale"Franța ar trebui să-și ceară scuze pentru crimele coloniale sîngeroase și actele de genocid. Este o declarație a președintelui azer Ilham Aliyev la summitul grupului de Contact al mișcării nealiniate pentru combaterea COVID-19 de la Baku, relatează AZERTAC. El a menționat că Mișcarea nealiniată a susț
Patru membri ai unui grup al organizației criminale Machena reținuți
8 feb. 2023,, 11:15  
Patru membri ai unui grup al organizației criminale „Machena” – reținuțiProcurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI din cadrul Poliției, au reținut patru membri ai organizației criminale „Machena,” care au pus în aplicare planul răpirii unui bărbat pe care l-au amenințat cu moartea. Fapta a avut loc la Rezina, în decembrie 2022. Inițial, aceștia l-au bruscat și l-au agresat
R Moldova a extrădat în Rusia un cetățean azer acuzat de omor
18 aug. 2022,, 16:30  
R. Moldova a extrădat în Rusia un cetățean azer acuzat de omorMoldova a predat Rusiei un cetățean azer care este suspectat că a comis o crimă în apropierea unei cafenele din regiunea Leningrad. Despre aceasta a anunțat reprezentantul oficial al Ministerului de Interne al Rusiei, Irina Volk, transmite Știri.md.
Mai puține infracțiuni Raportul de activitate a Procuraturii Generale în anul 2021
29 iun. 2022,, 15:45  
Mai puține infracțiuni: Raportul de activitate a Procuraturii Generale în anul 2021În cadrul ședinței de astăzi, membrii Comisiei juridice, numiri și imunități au audiat raportul de activitate a Procuraturii Generale în anul 2021. Informația a fost prezentată de Procurorul General interimar, Dumitru Robu. Potrivit raportului, anul trecut au fost înregistrate 27 159 de infracțiuni, cu 817
Comisia Europeană a propus ca ocolirea sancțiunilor să fie considerată drept o infracțiune la nivelul UE
25 mai. 2022,, 18:15  
Comisia Europeană a propus ca ocolirea sancțiunilor să fie considerată drept o infracțiune la nivelul UEComisia Europeană (CE) a propus oficial ca ocolirea sancțiunilor să fie considerată drept o infracțiune la nivelul Uniunii Europene (UE). Despre acest lucru a anunțat RIA Novosti cu referire la documentul oficial al organizației. Ocolirea măsurilor restrictive ale Uniunii Europene va fi considerată o încăl
De la începutul războiului în Ucraina infracțiunile au scăzut în Moldova la zero
17 mar. 2022,, 21:51  
De la începutul războiului în Ucraina infracțiunile au scăzut în Moldova la zeroInfracțiunile au scăzut în Moldova la zero după declanșarea războiului în Ucraina. Acest fapt s-ar datora în mare parte solidarizării moldovenilor cu drama prin care trec vecinii noștri ucraineni, consideră ministra de interne, Ana Revenco, declarație făcută în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul
Procuratura Generală Un bărbat a fost condamnat la 12 ani de închisoare
9 mar. 2022,, 18:15  
Procuratura Generală: Un bărbat a fost condamnat la 12 ani de închisoarePrin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 01 martie 2022, un bărbat în vîrstă de 36 ani, a fost condamnat la 12 ani de închisoare, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, care au provocat decesul victimei
Retrospectiva poliției din primele săptămîni ale anului Cîte infracțiuni au fost comise
13 ian. 2022,, 17:14  
Retrospectiva poliției din primele săptămîni ale anului: Cîte infracțiuni au fost comiseÎn primele două săptămîni ale acestui an, polițiștii au înregistrat activități de prevenire a infracțiunilor și incidentelor în stradă. În acest sens, șeful Inspectoratului General de Poliție, Iurie Podarilov a prezentat o sinteză. Prin urmare, la numărul unic de urgență 112 au fost recepționate 6329 de apelu
Metodă inedită de jaf în SUA 80 de hoți au golit un magazin de lux în cîteva minute
23 noi. 2021,, 05:00  
Metodă inedită de jaf în SUA: 80 de hoți au golit un magazin de lux în cîteva minuteUn magazin de lux din centrul comercial Nordstrom situat lîngă San Francisco a fost jefuit sîmbătă seară de zeci de oameni, care au dat buzna în interior, au luat tot ce au putut, iar apoi au fugit cu mașini care îi așteptau afară. În jur de 80 de suspecți au fost implicați în acest jaf din Walnut Creek, u
Alți doi tineri au fost reținuți în dosarul crimei de la Hiliuți
12 noi. 2021,, 09:02  
Alți doi tineri au fost reținuți în dosarul crimei de la HiliuțiInspectoratul general de Poliție anunță despre reținerea a doi tineri în vîrstă de 18 și 20 de ani pe margine dublului omorului de la Hiliuți, Fălești, transmite Noi.md cu referire la realitatea.md. Potrivit poliției, cei doi indivizi sînt originari din orașul Sîngerei. Reamintim că anterior Poliția a r
Finul lui Nichifor despre crima de la Nisporeni
11 noi. 2021,, 09:39  
Finul lui Nichifor, despre crima de la NisporeniTimp de 3-4 zile după crima de la Nisporeni, Adrian Nichifor a stat ascuns și la el nu aveau acces nici chiar structurile speciale, fiind păzit mai ceva ca de organele de stat, transmite Noi.md cu referire la jurnal.md. Au fost duse tratative ca el să se predea. Una din condițiile lui Nichifor a fost că
Ion Druță alias Vanea Pisateli Chitoroagă ma obligat să fac declarații false
21 oct. 2021,, 07:14  
Ion Druță alias Vanea Pisateli: Chitoroagă m-a obligat să fac declarații falsePușcăriașul Ion Druță alias Vanea Pisateli, vine cu noi detalii despre tentativa de asasinat asupra bancherului Gherman Gorbunțov. Potrivit lui Druță, procurorul Nicolae Chitoroagă ar fi fost cel care l-a forțat să vină cu mărturii privind implicarea lui Renato Usatîi în tentativa de asasinat. Druță spune
Șapovalov Stoianoglo trebuie eliberat și să vorbească despre crimele celor care lau arestat
6 oct. 2021,, 18:20  
Șapovalov: "Stoianoglo trebuie eliberat și să vorbească despre crimele celor care l-au arestat"Procurorul general suspendat și reținut, Alexandr Stoianoglo, care a început să vorbească despre crimele elitei de la conducere, ar trebui eliberat și să vorbească despre crimele celor care l-au arestat". Această opinie a fost exprimată de politologul Boris Șapovalov într-un comentariu pentru eNews, transm
Human Rights Watch învinuiește grupuri armate palestiniene de crime de război
12 aug. 2021,, 21:00  
Human Rights Watch învinuiește grupuri armate palestiniene de "crime de război"Grupurile armate palestiniene din Fîşia Gaza care au lansat în mai rachete în direcţia unor zone rezidenţiale din Israel au comis "crime de război", a acuzat joi organizaţia non-guvernamentală Human Rights Watch (HRW), transmite AFP. Între 10 şi 21 mai, în cursul războiului dintre statul evreu şi grupuri a
Un taximetrist de 45 de ani înjunghiat mortal la Ungheni
3 aug. 2021,, 09:17  
Un taximetrist de 45 de ani, înjunghiat mortal la UngheniUn taximetrist în vîrstă de 45 de ani a fost înjunghiat, astăzi dimineață, în jurul orei 07:20, pe teritoriul companiei unde activează din orașul Ungheni. Poliția a fost sesizată de un coleg al bărbatului care l-a depistat însângerat, dar încă în viață. Oamenii legii au stabilit preliminar, că bărbatul a f
Măcelul de la o benzinărie din Cantemir Unul dintre complici a scăpat basma curată
15 iul. 2021,, 11:28  
Măcelul de la o benzinărie din Cantemir: Unul dintre complici a scăpat basma curatăȘoferul care în mod intenționat a trecut de cîteva ori cu mașina peste trei persoane aflate la pămînt, într-o benzinărie din Cantemir, a fost recunoscut vinovat și condamnat la 17 ani de închisoare. Cel care i-a fost complice a scăpat cu o pedeapsă neprivativă de libertate, anunță Procuratura Generală. Sen
Doi tineri sînt căutaţi de poliţia din Londra după ce au oprit un criminal cu o placă de skateboard
5 iul. 2021,, 15:51  
Doi tineri sînt căutaţi de poliţia din Londra, după ce au oprit un criminal cu o placă de skateboardPoliția metropolitană a publicat o imagine cu doi tineri care au intervenit "eroic" în urma unei crime săvîrșite în capitala britanică și au contribuit a arestarea făptașului, scrie presa din insulă. Ofițerii speră acum să-i convingă pe cei doi să ia legătura cu poliția. Incidentul a avut loc joia trecută,
Directorul financiar al companiei lui Donald Trump pus sub acuzare pentru o fraudă de 176 milioane de dolari
2 iul. 2021,, 20:30  
Directorul financiar al companiei lui Donald Trump, pus sub acuzare pentru o fraudă de 1,76 milioane de dolariAllen Weisselberg, 73 de ani, directorul financiar al companiei lui Donald Trump, s-a predat joi, 1 iulie, procurorilor din Manhattan, cu cîteva ore înainte de a fi pus sub acuzare pentru fraude fiscale, scrie CNN. Weisselberg, care a început să muncească pentru tatăl lui Donald Trump, în anii ’70, este in
Liderul organizaţiei criminale Machena riscă ani grei de închisoare
1 apr. 2021,, 13:09  
Liderul organizaţiei criminale „Machena” riscă ani grei de închisoareProcurorii PCCOCS, în comun cu polițiștii de investigații ai Inspectoratului Național de Investigații, au finalizat urmărirea penală în cazul de învinuire al liderului organizaţiei criminale „Machena” pentru comandarea și organizarea asasinării, în 2008, a unei autorități criminale rivale, iar dosarul a fost
10 ani de la crima de la Durlești
29 mar. 2021,, 15:44  
10 ani de la crima de la DurleștiZece ani de durere și de întrebări fără răspuns. Una din cele mai odioase crime – omorul dublu de la Durlești, rămîne nedescoperita pînă în prezent. Polițiști, experți și clarvăzători au fost implicați în acțiuni de căutare, transmite jurnaltv.md.
Detalii în cazul crimei de la Holercani
2 mar. 2021,, 14:16  
Detalii în cazul crimei de la Holercani Povestea celor doi a decurs cu mari probleme, povestesc prietenii, întrucît tînărul era extrem de gelos și uneori devenea extrem de violent în raport cu minora. Bărbatul a plecat la muncă în străinătate, muncind mai mult timp în Belgia, iar recent, acesta a revnit acasă. La întoarcere însă fata l-a anunțat
O adolescentă a fost împuşcată mortal iar alta a ajuns la spital la Holercani
2 mar. 2021,, 08:56  
O adolescentă a fost împuşcată mortal, iar alta a ajuns la spital la HolercaniNoapte sîngeroasă la Holercani, raionul Dubăsari. O adolescentă de 16 ani a fost împuşcată mortal de un bărbat de 27 de ani, în urma unui conflict. Potrivit poliţiei, totul s-a întîmplat noaptea trecută. În urma unui conflict, un bărbat de 27 de ani a efectuat mai multe împușcături în direcția a două mi
German în vîrstă de 100 de ani pus sub acuzare pentru complicitate la 3518 de crime
9 feb. 2021,, 21:00  
German în vîrstă de 100 de ani, pus sub acuzare pentru complicitate la 3.518 de crime Un german în vîrstă de 100 de ani a fost acuzat de Procuratura din Germania de complicitate la 3.518 de crime în perioada în care a fost gardian la lagărul de concentrare Sachsenhausen, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, transmite Reuters. Bărbatul, care trăieşte în landul Brandenburg, este acuza
30 de zile de arest preventiv pe numele tinerei care șia omorît mama
5 ian. 2021,, 16:29  
30 de zile de arest preventiv pe numele tinerei care și-a omorît mamaArestul preventiv pe numele tinerei din Comrat care și-a ucis mama a fost prelungit pentru încă 30 de zile. Hotărîrea a fost luata astăzi de magistrații din Comrat. Dat fiind faptul că expertiza psihiatrică a acesteia încă nu este gata, tînăra va rămîne în continuare la spital.
Cercetați penal pentru șantaj adunau bani pentru obșeac
17 dec. 2020,, 11:38  
Cercetați penal pentru șantaj - adunau bani pentru ”obșeac”.Un membru activ al organizației criminale ”PATRON”, originar din orașul Nisporeni, alias ”Șulț”, împreună cu un complice, au pus la cale o schemă de șantajare a unui bărbat în vîrstă de 32 de ani, manifestată prin amenințări cu violența, scrie noi.md Astfel, pentru a nu-i fi aplicată violența asupra sa cît ș
Crima de la Comrat Unde se află tatăl și fratele fetei care șia omorît mama cu sînge rece
15 dec. 2020,, 13:49  
Crima de la Comrat: Unde se află tatăl și fratele fetei care și-a omorît mama cu sînge receTatăl și fratele fetei care și-ar fi omorît cu sînge rece propria mamă la Comrat ar fi plasați în arest preventiv, pentru huliganism. Conform surselor unimedia.info, este vorba despre ex-candidatul la funcția de bașcan al Găgăuziei în cadrul scrutinului din 2019, Vasile Aladov și fiul acestuia, dintr-o altă c
Tînăra care șia ucis mama nu este studentă a USMF Nicolae Testemițanu
14 dec. 2020,, 15:50  
Tînăra, care și-a ucis mama, nu este studentă a USMF „Nicolae Testemițanu”Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu” dezminste informația precum că tînăra, care și-ar fi ucis mama la Cahul, ar fi studentă la această instituție de învățămînt. Într-um comunicat emis presei, reprezentanții USMF cer dezmințiri publice din partea instituțiilor media, precizînd c
Crima de la Comprat 30 de zile de arest pe numele tinerei care șia ucis mama
14 dec. 2020,, 14:45  
Crima de la Comprat: 30 de zile de arest pe numele tinerei care și-a ucis mamaTînăra, care și-a ucis cu sînge rece propria mamă, a primit 30 de zile de arest. Decizia a fost dictată de Judecătoria Comrat. Amintim că o femeie de 40 de ani, originară din Comrat, a fost ucisă cu sînge rece de propria fiică. Tînăra de 21 de ani și-a spintecat mama și i-a scos inima. Crima oribilă a avut lo
Care este procedura de extrădare a infractorilor cu cetățenie israeliană
14 dec. 2020,, 14:00  
Care este procedura de extrădare a infractorilor cu cetățenie israelianăJacob Kedmi, demnitar israelian, diplomat, expert militar-politic, fost șef al Serviciului secret israelian „Nativ”, a explicat procedura de extrădare a persoanelor cu cetățenie israeliană de către Israel atunci cînd acestea comit infracțiuni în alte țări. Vorbind în cadrul emisiunii „Mehanizm deistvia s Elen
Crima de la Telecentru Tînărul va rămîne după gratii
29 oct. 2020,, 19:51  
Crima de la Telecentru: Tînărul va rămîne după gratiiBăiatul de 18 ani care și-a ucis iubita de 16 ani în urma unei crize de gelozie va rămîne în arest. Cererea avocatului de al pune în arest la domiciliu a fost respinsă. Tînărul criminal nu are nicio șansă să fie eliberat înainte de anunțarea verdictului final. Anterior, apărarea a cerut ridicarea măsurii de r
Ucigașul care a îngrozit Canada a fost descoperit după 36 de ani
16 oct. 2020,, 22:30  
Ucigașul care a îngrozit Canada a fost descoperit după 36 de aniUcigaşul unei fetiţe de nouă ani, a cărei răpire şi moarte în 1984 au zguduit Canada şi au condus la condamnarea unei persoane nevinovate, a fost identificat 36 de ani mai tîrziu cu ajutorul unei probe ADN, a anunţat joi poliţia din Toronto, informează Agerpres, care citează AFP. Anchetatorii au declarat c
Oare România cînd aduce scuze oficiale pentru crimele săvîrșite DOC
25 iul. 2020,, 17:27  
Oare România cînd aduce scuze oficiale pentru crimele săvîrșite? (DOC)La data de 25 iulie 1941, la ordinul comandantului militar al Basarabiei Constantin Voiculescu, în Chișinău, pentru lichidarea locuitorilor „nedoriți” a fost creat un ghettou. Într-un comunicat emis preșei, Mișcarea de tineret ”Urmașii lui Ștefan”, acuză crimele din acea perioadă și declară: ”Deja în octombri
Andrian Candu este un mincinos și un criminal
30 apr. 2020,, 12:00  
Andrian Candu este un mincinos și un criminal?Liderul grupului parlamentar "Pro Moldova", ex-speakerul parlamentului, Andrian Candu, este unul dintre vinovații în situația expulzării profesorilor turci de la liceul Orizon pe 6 septembrie 2018. Experții și jurnaliștii au numit false multe declarații de-ale lui pe marginea acestui caz, comparîndu-le lor cu
Opinie Ceea ce face opoziția în Moldova este criminal
3 apr. 2020,, 11:45  
Opinie: Ceea ce face opoziția în Moldova este criminalCeea ce face acum opoziția în Moldova este criminal. De această părere este liderul mișcării naționale "Voievod", consilierul municipal din partea PSRM, Nicolae Pascaru, vorbind în cadrul emisiunii "Glavnoe" de la postul de televiziune TVC21, transmite Noi.md. El a reamintit că într-una din fotografii, un mil
Ministrul de interne Mulți infractori vin din regiunea transnistreană
29 ian. 2020,, 15:57  
Ministrul de interne: Mulți infractori vin din regiunea transnistreanăMinistrul de interne, Pavel Voicu, a declarat în cadrul audierilor în comisia parlamentară pentru securitate națională, că mulți infractori și ucigași plătiți vin din regiunea transnistreană și comit crime în dreapta Nistrului, după care se retrag în zona necontrolată de autoritățile de la Chișinău. „Nu putem
Procuror despre suspectul care sar fi lăudat căl va ucide pe copilul de 12 ani
23 ian. 2020,, 13:00  
Procuror, despre suspectul care s-ar fi lăudat că-l va ucide pe copilul de 12 ani„Se efectuează acţiuni de urmărire penală, sîntem la etapa iniţială”, afirmă procurorul de caz Victoria Burlacu, despre crima odioasă de la Orhei, după ce azi au ieșit la iveală detalii șocante despre suspect. Procurorul a refuzat să comenteze pe seama informației precum că adolescentul de 14 ani ar fi anunţa
Chicu cere de urgență să fie restabilit institutul polițistului de sector
20 ian. 2020,, 12:00  
Chicu cere de urgență să fie restabilit institutul polițistului de sectorÎn cadrul ședinței de lucru de astăzi a fost discutată situația criminogenă din țară, iar pentru soluționarea acestei probleme stringente prim-ministrul, Ion Chicu a propus restabilirea în regim de urgență a Institutului polițistului de sector, care a fost desființat în urma reformei polițienești. Despre acea
Crima din Costești Mîine vor avea loc proteste
12 ian. 2020,, 14:15  
Crima din Costești: Mîine vor avea loc protesteLocuitori ai satului Costești, unde la 1 ianuarie curent a fost ucis în bătaie un tînăr, vor protesta mîine la sediul Inspectoratului de Poliție Ialoveni și la Procuratură. Anunțul a fost făcut de deputatul Petru Frunze, care a spus că se va alătura protestatarilor. „La data de 13 ianuarie, locuitorii satului
Crima de la Criuleni Care este starea persoanelor ajunse la spital
12 ian. 2020,, 13:43  
Crima de la Criuleni. Care este starea persoanelor ajunse la spitalTrei oameni au fost transportaţi aseară la spital în stare gravă, după ce au fost împuşcaţi de amicul de pahar. Unul dintre ei a fost luat ostatic, iar pentru eliberarea acestuia şi reţinerea pistolarului a fost nevoie de intervenţia a 20 de poliţişti. Incidentul s-a petrecut în satul Mălăiești din raionul Cr
Crimă la Ialoveni Istoria se repetă un bărbat ucis în bătaie
11 ian. 2020,, 12:49  
Crimă la Ialoveni. Istoria se repetă, un bărbat ucis în bătaieCrimă la beție, în raionul Ialoveni. Un bărbat de 41 de ani a murit în ambulanță după ce ar fi fost bătut cu o scîndură în cap. Ofițerul de presă de la IP Ialoveni, Silvia Vetcu a declarat că la 10 ianuarie 2020, ora 19:00 poliția din Ialoveni a fost sesizată prin intermediul serviciului 112, de Serviciul d
Vinovații crimei de la Atrium rămîn nepedepsiți
11 ian. 2020,, 11:45  
Vinovații crimei de la Atrium, rămîn nepedepsițiDosarul omorului de la Atrium, în cadrul căruia pe banca acuzaților figurează sportivii K-1 Aurel Ignat și Mihai Pîrgaru, bate pasul pe loc deja de un an și jumătate. Potrivit Newsmaker.md, dosarul este examinat la Judecătoria Buiucani, iar magistrații sînt la etapa la care a audiat cei 16 martori ai acuză
Ministrul de Interne despre situația criminogenă din țară
10 ian. 2020,, 10:46  
Ministrul de Interne, despre situația criminogenă din țarăDe la începutul acestui an în țara noastră au fost înregistrate două omoruri, patru cazuri de viol și mai multe jafuri. Informația a fost prezentată astăzi în cadrul unei conferințe de presă de către ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, notează Noi.md cu referire la jurnal.md.
După 9 ani autorul crimei de la Durlești și Ialoveni așa și nu a fost prins
4 sep. 2019,, 10:41  
După 9 ani, autorul crimei de la Durlești și Ialoveni așa și nu a fost prinsAu trecut nouă ani de cînd doi tineri au fost găsiți împușcați, lîngă mașină, pe traseul Leușeni-Ialoveni-Chișinău, iar cadavrele altor doi tineri au fost descoperite într-un automobil, în apropiere de Mănăstirea Sf. Andrei din Durleşti. Deși procurorii spun că lucrează zilnic la acest dosar, autorul asasinat
Cînd ar putea fi pronunțată sentința în dosarul crimei de la Atrium
6 aug. 2019,, 09:50  
Cînd ar putea fi pronunțată sentința în dosarul crimei de la AtriumO nouă ședință de judecată a avut loc în dosarul omorului de la Atrium, în cadrul căruia pe banca acuzaților figurează sportivii K-1 Aurel Ignat și Mihai Pîrgaru. Dosarul de află pe masa judecătorilor din iulie 2018, relatează ziarul de gardă. „Am făcut cunoștință cu materialele cauzei, am vizionat înregistr
Năstase Procurorul general interimar pune la cale o crimă
23 iul. 2019,, 10:51  
Năstase: „Procurorul general interimar pune la cale o crimă„Procurorul general interimar, torționarul din 7 aprilie 2009, Igor Popa, pune la cale o crimă. Acum 40 de minute, acest individ, care era obligat să ia o decizie cu privire la denunțul pe care l-am depus în privința uzurpării puterii în stat de către Plahotniuc și alții, a decis să cheme în biroul său pe un
crimă
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991