Trump l-a invitat pe Macron în vizită oficială la Washington

Trump l-a invitat pe Macron în vizită oficială la Washington

Preşedintele SUA, Donald Trump, l-a invitat pe omologul său francez, Emmanuel Macron, să efectueze o vizită oficială la Washington, dar Preşedinţia de la Paris nu a acceptat încă detaliile programului evenimentului, informează postul CNN şi cotidianul Le Figaro.

Vizita de stat a lui Emmanuel Macron la Washington ar fi prima a unui lider străin de la începerea mandatului preşedintelui Donald Trump, în urmă cu un an.

Conform unor surse citate de agenţia Reuters, vizita liderului francez la Washington ar urma să aibă loc în aprilie.

Contactat de cotidianul Le Figaro, Palatul Élysée a confirmat că tema a fost evocată în timpul vizitei efectuate de Donald Trump la Paris în iulie 2017, precizînd însă că detaliile nu au fost încă stabilite.

"Oricare ar fi discursul părţii americane, discuţiile încă sînt în stadiul preliminar, nu s-a stabilit data, discuţiile între autorităţile din Franţa şi cele din SUA sînt încă în curs; invitaţia adresată de preşedintele american a fost primită favorabil de preşedintele Franţei", a precizat Palatul Élysée.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load