Care au fost etapele planului diabolic pentru „furtul miliardului”

Care au fost etapele planului diabolic pentru „furtul miliardului”

Membrul Partidului Socialiștilor din Moldova, politologul Bogdan Ţîrdea a numit toate etapele planului diabolic de „furt al miliardului”, menționînd că la baza acestuia au stat atacurile raider asupra Băncii de Economii (BEM) în 2011, legalizarea acțiunilor furate în 2012 și privatizarea BEM în august, 2013.


Astăzi, puțini oameni înțeleg că anume atacurile raider asupra Băncii de Economii (BEM) din 2011 (mai - iulie), legalizarea acțiunilor furate în 2012, privatizarea BEM în august 2013 au pus bazele furtului miliardului...


Verigi ale unui singur lanț


Schematic, „operațiunea BEM” și furtul miliardului arătau în felul următor:


1) Atacurile raider împotriva BEM în 2011 (16 mai 2011 - 13 iulie 2011).
2) Transferul a 18,5% din acțiunile furate + 10% din acțiuni către V. Platon (2 - 15 decembrie 2011).
3) Legalizarea de către Banca Națională a celor 18,5% de acţiuni furate (27 aprilie 2012).
4) Revînzarea de către V. Platon a cotei de 28% din acţiunile BEM către V. Plahotniuc, iar ultimul – către I. Şor (2013).
5) Privatizarea / capturarea BEM de către Şor (Plahotniuc?) (29 august 2013).
6) 30 aprilie 2014, Ilan Şor - președinte al Consiliului de administrație al BEM.
7) La 25 septembrie 2014, Iu. Leancă și-a asumat responsabilitatea pentru modificarea legilor privind Banca Națională și instituțiile financiare, făcînd acest lucru fără participarea Parlamentul! Anume așa a fost adoptată legea criminală purtînd numărul 187 din 28 septembrie 2014. Datorită acestei legi, Guvernul putea garanta împrumuturi de la Banca Națională către băncile private.
8) La 13 noiembrie 2014, Leancă va aloca prima tranșă băncilor lui Şor, în valoare de 9,5 miliarde de lei (hotărîrea secretă nr. 938).
9) Furtul miliardului (24 - 26 noiembrie, 2014).
10) Administrarea temporară a BEM de către Banca Națională - (27 noiembrie 2014).
11) Revenirea BEM-ului gol în proprietatea statului prin decizia CSJ (28 noiembrie 2014).
12) Hotărîrea secretă a Guvernului Gaburici (nr. 124) privind alocarea altor 5,34 miliarde de lei băncilor lui Şor (30 martie 2015).
13) Lichidarea BEM (16/10/2015 - revocarea licenței).
14) Trecerea obligaţiei de restituire a miliardului furat pe seama cetățenilor de către Guvernul Filip (26 septembrie 2016). Este curios că legea a fost adoptată fără implicarea Parlamentului, adică prin asumarea responsabilității!


Toate acestea sînt verigi ale unui singur lanț, a unui PLAN diabolic de jefuire a țării și a oamenilor de către oligarhii din PDM și PLDM”, a scris Bogdan Ţîrdea pe pagina sa de pe rețeaua de socializare.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load