X 

Noutăţi

FMI

Gorelova prin iniţierea vizitei Misiunii FMI autorităţile moldovei urmăresc scopuri înguste
26 aug. 2015,, 13:00  
Gorelova: prin iniţierea vizitei Misiunii FMI autorităţile moldovei urmăresc scopuri înguste Iniţiind vizita Misiunii FMI, autorităţile Moldovei urmăresc scopuri foarte înguste, consideră doctorul în economie Elena Gorelova. Intervievată de corespondentul agenţiei "Infotag", ea a menţionat că "ei de urgenţă au nevoie de un nou acord de creditare, pentru a stabiliza câtuşi de puţin situaţia macro
Fermitatea în lupta cu corupţia este scopul principal al guvernului
25 aug. 2015,, 12:45  
Fermitatea în lupta cu corupţia este scopul principal al guvernului Fostul ministru al Economiei, Alexandru Muravschi, este convins de abilitatea membrilor Cabinetului de miniştri al lui Valeriu Streleţ de a obţine succese la negocierile cu Experţii Misiunii FMI şi, totodată, consideră că principala prioritate a Guvernului este fermitatea în lupta cu corupţia. - În opini
Poisic în dialogul cu FMI discuţiile principale vor viza impozitele şi subvenţionarea indemnizaţiilor
12 aug. 2015,, 14:00  
Poisic: în dialogul cu FMI discuţiile principale vor viza impozitele şi subvenţionarea indemnizaţiilor Principalele subiecte discutate cu experţii FMI vor fi majorarea poverii fiscale şi subvenţionarea indemnizaţiilor, consideră doctorul în economie Mihail Poisic. Comentînd la solicitarea "Infotag" declaraţia prim-ministrului Valeriu Streleţ privind sosirea în septembrie a specialiştilor FMI, el a spus că
Ciobanu Și Guvernul șia schimbat tonalitatea
11 aug. 2015,, 14:30  
Ciobanu: Și Guvernul și-a schimbat tonalitatea În articolul „Îndepărtaţi Moldova de la marginea prăpastiei” publicat în „New York Times”, Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, a dat cîteva recomandări cum ar trebui să procedeze țara noastră , relatează NOI.md. Cît de realizabile sînt ele pentru Moldova? În opinia analistului V
Expert Guvernul Streleț nu are un plan anticriză
10 aug. 2015,, 17:45  
Expert: Guvernul Streleț nu are un plan anticriză „Riscul ca Acordul cu FMI să nu fie semnat este foarte mic, deoarece Guvernul și Banca Națională a Moldovei vor accepta orice condiții”, a declarat vicedirectorul Centrului de Investigaţii Strategice şi Reforme, doctorul în economie Elena Gorelova, în cadrul unui interviu pentru „Ren Moldova”, informează NO
Gorelova FMI va cere regim de austeritate dură
10 aug. 2015,, 17:00  
Gorelova: FMI va cere regim de austeritate dură Țara a ajuns într-o asemenea situație, cînd e nevoie nu atît de Acordul cu FMI în calitate de document politic, cît de credite, deoarece rezervele valutare s-au redus cu o treime. În asemenea situație FMI va cere trecerea la un regim de austeritate dură, inclusiv, la capitolul mijloace bugetare, a declarat
O misiune FMI va sosi în Moldova în septembrie
10 aug. 2015,, 14:45  
O misiune FMI va sosi în Moldova, în septembrie O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI) va sosi la Chişinău în a treia decadă a lunii septembrie. Acest fapt a fost confirmat de către premierul Valeriu Streleţ într-un interviu oferit agenției Infotag. Potrivit declarațiilor prim-ministrului, misiunea va sosi în intervalul 21-24 septe
Misiunea FMI va sosi în Moldova în decada a treia a lunii septembrie curent
7 aug. 2015,, 12:15  
Misiunea FMI va sosi în Moldova în decada a treia a lunii septembrie curent Misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI), invitată pe 31 iulie în Moldova de prim-ministrul Valeriu Streleţ, şi guvernatorul Băncii Naţionale (BNM), va sosi la Chişinău în decada a treia a lunii septembrie. Într-un interviu pentru agenţia "Infotag", Valeriu Streleţ a spus că joi, 6 august, Guvernul
Grecia a rambursat 186 milioane de euro FMI
7 aug. 2015,, 12:10  
Grecia a rambursat 186 milioane de euro FMI Grecia a rambursat joi 186,3 milioane de euro FMI evitînd o nouă încetare de plăți față de această instituție, în timp ce se poartă negocieri asupra unui al treilea plan de ajutor pentru țară. "Grecia a plătit interesele datorate FMI astăzi", a declarat un purtător de cuvînt al Fondului Monetar Inte
Ce se poate face pentru a atenua criza bugetară din Moldova
5 aug. 2015,, 15:45  
Ce se poate face pentru a atenua criza bugetară din Moldova Experții de la Centrul Analitic Independent Expert-Grup au propus măsuri de atenuare a crizei bugetare din Republica Moldova, menționînd că cele mai importante dintre ele sînt semnarea unui nou acord cu FMI, rectificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2015, optimizarea sectorului public, de-off-shor
Grecia speră să primească în două săptămîni o nouă tranşă din partea creditorilor
5 aug. 2015,, 14:25  
Grecia speră să primească, în două săptămîni, o nouă tranşă din partea creditorilor Grecia speră să ajungă, în două săptămîni, la un acord cu creditorii care să permită deblocarea a cîteva miliarde de euro, afirmă surse din cadrul Ministerului grec al Finanţelor, citate de site-ul ziarului Le Figaro. Cele două părţi ar trebui să ajungă cel tîrziu pe 20 august la un compromis privin
FMI Declinul economic din Rusia a avut impact asupra Moldovei
4 aug. 2015,, 16:15  
FMI: Declinul economic din Rusia a avut impact asupra Moldovei Recesiunea economică din Rusia, cauzată de scăderea prețurilor la petrol și tensiunile geopolitice, a avut un impact semnificativ asupra Republicii Moldova și altor state din CSI, dar și asupra țărilor baltice. Această concluzie se conține în raportul FMI privind situația din Rusia. Potrivit experților FMI,
Poisic Fără acces la granturi Moldova va avea dificultăți financiare serioase
4 aug. 2015,, 12:10  
Poisic: Fără acces la granturi, Moldova va avea dificultăți financiare serioase Într-un interviu pentru "Infotag", doctorul în economie Mihail Poisic a relatat că Guvernul ştia despre situaţia de la Banca de Economii (BEM) cu şase ani în urmă, dar nu a reacţionat, explicînd de ce FMI şi altor donatori din Vest nu le este pe plac viaţa autorităţilor Republicii Moldova "fără reguli".
Experți despre șansele Moldovei de a semna Memorandumul cu FMI
4 aug. 2015,, 09:35  
Experți, despre șansele Moldovei de a semna Memorandumul cu FMI Republica Moldova are șanse să semneze un nou Memorandum-acord cu Fondul Monetar Internațional pînă la sfîrșitul anului 2015, dacă experții se vor concentra în cadrul negocierilor asupra soluționării problemelor din sectorul bancar al țării noastre și nu se vor axa pe alte componente, cum ar fi politica fis
Chirtoca Cea mai importantă problemă la negocierile cu FMI este micșorarea costului creditului
4 aug. 2015,, 09:00  
Chirtoca: Cea mai importantă problemă la negocierile cu FMI este micșorarea costului creditului Mediul de afaceri din Moldova susține intenția noului prim-ministru de a întreprinde măsuri pentru a micșora ratele dobînzilor la credite. „Valeriu Streleț vine din business și înțelege că ratele la credite în economie reprezintă problema-cheie pentru dezvoltarea economiei”, a declarat președintele holdingu
Primministru Misiunea FMI ar putea veni în prima decadă a lunii septembrie
3 aug. 2015,, 11:45  
Prim-ministru: Misiunea FMI ar putea veni în prima decadă a lunii septembrie Autorităţile se aşteată ca o misiune a Fondului Monetar Internaţional să vină în Moldova în prima decadă a lunii septembrie. Până atunci, executivul urmează să întreprindă mai multe acţiuni pe plan intern, în mod prioritar în domeniul financiar-bancar, unde FMI solicită soluţii prompte. Declaraţiile au f
Streleț Nu vom avea default
3 aug. 2015,, 10:00  
Streleț: Nu vom avea default „În cazul în care într-o lună și jumătate de la sosirea primei misiuni a FMI în Moldova nu vor fi rezultate concrete, înseamnă că lucrurile stau prost”, a declarat premierul Valeriu Streleț într-un interviu acordat postului de televiziune „RTR-Moldova”, informează NOI.md. „Pînă la sfîrșitul lunii octombr
O misiune a Fondului Monetar Internaţional invitată la Chişinău
31 iul. 2015,, 16:20  
O misiune a Fondului Monetar Internaţional, invitată la Chişinău O misiune a Fondului Monetar Internaţional a fost invitată în Moldova. Premierul Valeriu Streleţ a anunţat, la prima şedinţă a Guvernului de astăzi, că a expediat o scrisoare în acest sens experţilor de la Washington. "În cooperare cu Ministerul de Externe, cu reprezentanţa Fondului Monetar Internaţ
FMI acordă ajutor de urgență Irakului în fața amenințării Statului Islamic
31 iul. 2015,, 12:45  
FMI acordă ajutor de urgență Irakului în fața amenințării Statului Islamic FMI a acordat joi un ajutor de urgență de 1,2 milliarde de dolari Irakului în fața impactului economic al ofensivei grupării jihadiste Statul Islamic (SI) și al căderii prețurilor mondiale la țiței, relatează AFP. Acest împrumut, care va fi deblocat imediat, urmează să ajute țara să facă față acestu
Anunţ de ultimă oră al FMI Ce se va întâmpla cu ajutorul financiar pentru Grecia
30 iul. 2015,, 22:00  
Anunţ de ultimă oră al FMI. Ce se va întâmpla cu ajutorul financiar pentru Grecia Îndatorarea ridicată şi istoricul negativ în privinţa implementării reformelor descalifică Grecia de la un al treilea pachet de ajutor financiar din partea Fondului Monetar Internaţional (FMI), potrivit unui raport prezentat board-ului FMI de către experţii instituţiei internaţionale, scrie Mediafax.
Expert Negocierile cu FMI vor avea loc cel devreme în toamnă
30 iul. 2015,, 12:45  
Expert: Negocierile cu FMI vor avea loc cel devreme în toamnă Noul guvern al Moldovei (dacă va fi aprobat pînă la sfîrşitul lunii iulie - "I") va avea negocieri cu experţii FMI doar în toamnă, după încheierea sezonului vacanţelor, consideră doctorul în economie Elena Gorelova, care a comentat declaraţiile candidatului pentru funcția de premier, Valeriu Streleţ, că pri
AIE3 nu are un plan de acţiuni pentru dezgheţarea asistenţei financiare din partea FMI
29 iul. 2015,, 09:50  
AIE-3 nu are un plan de acţiuni pentru dezgheţarea asistenţei financiare din partea FMI Alianţa pentru Integrare Europeană – 3 (AIE-3) nu a pregătit un plan de acţiuni pentru dezgheţarea asistenţei financiare din partea Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Băncii Mondiale (BM), consideră fostul preşedinte al Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe Veaceslav Ioniţă. Acesta a
Streleț Sarcina noastră primordială este restabilirea relaţiilor cu FMI
28 iul. 2015,, 11:05  
Streleț: Sarcina noastră primordială este restabilirea relaţiilor cu FMI Candidatul la funcţia de prim-ministru al Moldovei, Valeriu Streleţ, consideră că sarcina primordială a viitorului guvern este restabilirea relaţiilor cu Fondul Monetar Internaţional. Candidatul și-a exprimat opinia în fața reprezentanților presei luni seara, după ce preşedintele Nicolae Timofti a semnat de
BCE ar putea fi nevoită să extindă programul de relaxare cantitativă pentru a stimula creșterea zonei euro FMI
28 iul. 2015,, 03:00  
BCE ar putea fi nevoită să extindă programul de relaxare cantitativă pentru a stimula creșterea zonei euro (FMI) Creșterea zonei euro va fi lentă pe termen mediu iar Banca Centrală Europeană ar putea fi nevoită să extindă măsurile de relaxare fiscală mai mult decât era planificat, se arată într-un raport publicat luni de Fondul Monetar Internațional, transmite Reuters. Redresarea zonei euro se întărește datorită pr
După Grecia urmează Italia
27 iul. 2015,, 12:40  
După Grecia urmează Italia? Fostul șef al FMI Dominique Strauss-Kahn a adresat prin intermediul publicației franceze „Le Monde” o scrisoare deschisă conducerii Germaniei, prin care îi atenționează pe „prietenii germani” despre posibilele consecințe tragice ale crizei elene pentru întreaga Uniune Europeană. De menționat că în presa ger
FMI așteaptă un angajament concret din partea UE și BCE privind reducerea datoriei Greciei
24 iul. 2015,, 03:00  
FMI așteaptă un angajament concret din partea UE și BCE privind reducerea datoriei Greciei Fondul Monetar Internațional se așteaptă la negocieri dificile pentru al treilea pachet de asistență financiară ce va fi acordat Greciei, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice, transmite Agerpres. FMI participă la noul plan cu condiția ca ceilalți creditori să reducă povara datoriei Greci
FMI Grecia nu se mai află în incapacitate de plată
20 iul. 2015,, 21:00  
FMI: Grecia nu se mai află în incapacitate de plată Grecia a achitat luni Fondului Monetar Internațional o serie de arierate în valoare totală de aproximativ două miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari) și nu se mai află în incapacitate de plată, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice, transmit Deutsche Welle și Reuters. 'Prin urmare, Gr
FMI critică acordul privind un nou plan de salvare oferit Greciei de liderii zonei euro
15 iul. 2015,, 12:50  
FMI critică acordul privind un nou plan de salvare oferit Greciei de liderii zonei euro Fondul Monetar Internaţional (FMI) a criticat marţi seara acordul privind un nou plan de salvare oferit Greciei de liderii zonei euro, apreciind că datoria publică a statului grec a devenit nesustenabilă şi că Atena are nevoie de reducerea datoriilor. Evaluarea FMI intervine în contextul în care Par
Gorelova Nu există temei pentru default în Moldova
13 iul. 2015,, 17:45  
Gorelova: Nu există temei pentru default în Moldova Celebra revistă Forbes a publicat un articol în care susține că Moldova riscă să falimenteze, dacă Uniunea Europeană nu va relua susținerea financiară a acesteia. Ce este? Un adevăr amar pe care noi nu-l cunoaștem sau poate cineva vrea să sporească gradul de tensionare? „Nu e nicio catastrofă”, susține expe
FMI șia redus estimările privind avansul economiei mondiale în 2015 până la 33
9 iul. 2015,, 22:00  
FMI și-a redus estimările privind avansul economiei mondiale în 2015, până la 3,3% Fondul Monetar Internațional (FMI) și-a redus, joi, estimările privind creșterea economiei mondiale în acest an, pentru a ține cont de impactul unei creșteri sub așteptări în SUA, și totodată a atras atenția supra riscurilor de tensiuni financiare în Europa din cauza crizei grecești, transmit Reuters și
FMI gata să ajute Grecia dacă i se cere
7 iul. 2015,, 03:00  
FMI gata să ajute Grecia, dacă i se cere Fondul Monetar Internațional (FMI) a anunțat, luni, că monitorizează situația din Grecia și este gata să o ajute dacă i se va cere acest lucru, transmit AFP și Reuters. Alegătorii greci au respins, duminică, ultimele propuneri de acord ale creditorilor internaționali, la un referendum convocat de Guvernu
Cîți bani pierde Moldova din cauza lipsei unui program cu FMI
4 iul. 2015,, 18:00  
Cîți bani pierde Moldova din cauza lipsei unui program cu FMI? Din cauza lipsei unui program de cooperare cu Fondul Monetar Internațional, Moldova nu va obține în acest an granturi și împrumuturi pentru sprijinul bugetar în valoare de 1,4 miliarde de lei, prevăzuți în bugetul de stat al țării pe anul curent. Acest fapt a fost menționat de către ministrul Finanțelor,
Raport FMI Guvernul Alexis Tsipras a gestionat ineficient sistemul economicofinanciar al Greciei
3 iul. 2015,, 15:00  
Raport FMI: Guvernul Alexis Tsipras a gestionat ineficient sistemul economico-financiar al Greciei Guvernul de la Atena, condus de premierul de extremă-stânga Alexis Tsipras, a gestionat ineficient sistemul financiar şi economic al Greciei, agravând situaţia în ultimele luni, se arată într-un raport elaborat de Fondul Monetar Internaţional (FMI) prezentat joi. "Înainte de luna ianuarie, când a în
Merkel și Sarcozi au umilit FMI ul
2 iul. 2015,, 16:50  
Merkel și Sarcozi au umilit FMI – ul Faptul că premierul grec Alexis Tsipras şi-a menţinut îndemnul de a spune "nu" creditorilor ţării sale în referendumul de duminică îngrijorează editorialiştii, în opinia cărora această decizie a făcut deja o victimă, şi anume cuplul francezo-german. "Pe zi ce trece, premierul grec se închide într-o
Grecia a intrat în faliment faţă de Fondul Monetar Internaţional
1 iul. 2015,, 11:00  
Grecia a intrat în faliment faţă de Fondul Monetar Internaţional Grecia a intrat în faliment tehnic faţă de Fondul Monetar Internaţional, după ce nu şi-a putut achita, în termen, datoria de 1,6 miliarde de euro, scadentă noaptea trecută. Incapacitatea de plată a fost constatată de instituţia de la Washington, care a informat că guvernul de la Atena nu mai are acces la
RM riscă faliment Vioara nr 1 este FMI
26 iun. 2015,, 13:00  
RM riscă faliment: Vioara nr. 1 este FMI Dimensiunea modestă a economiei RM face ca Uniunea Europeană să fie dispusă să rişte foarte puţin în legătură cu Republica Moldova, iar modalitatea de rezolvare a situaţiei create la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank poate să ducă la un default. De această părere este expertul economic Petrişor Pe
FMI Creditorii europeni trebuie să adopte măsuri pentru a face datoria Greciei sustenabilă
25 iun. 2015,, 01:00  
FMI: Creditorii europeni trebuie să adopte măsuri pentru a face datoria Greciei sustenabilă Redresarea economiei Greciei nu va necesita reforme doar din partea Atenei, ci și măsuri din partea creditorilor europeni, care trebuie să facă datoria țării sustenabilă, a afirmat, miercuri, directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, transmit Sky News și Reuters. Conform da
BNM Soarta băncilor problematice va fi hotărîtă după negocierile cu FMI
18 iun. 2015,, 17:30  
BNM: Soarta băncilor problematice va fi hotărîtă după negocierile cu FMI Banca Națională a Moldovei (BNM) prevede să decidă soarta ulterioară a celor trei bănci problematice din țară după ce va fi format noul guvern și susținute negocierile cu Fondul Monetar Internațional pe marginea noului program de cooperare. Acest fapt l-a comunicat în cadrul unei conferințe de presă prim
Experți Donatorii vor fi precauţi faţă de Moldova
18 iun. 2015,, 14:30  
Experți: Donatorii vor fi precauţi faţă de Moldova "Chiar dacă experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) vor veni în Moldova, aceasta va fi o misiune de monitorizare", consideră vicedirectorul Centrului de Analiză Strategică şi Prognoză Galina Şelari. Într-un interviu acordat agenţiei "Infotag", ea a spus că, deocamdată, nu se va începe discutarea no
Fost deputat Misiunea FMI șia anulat vizita în Moldova din cauza iresponsabilităţii autorităţilor moldovene
18 iun. 2015,, 12:30  
Fost deputat: Misiunea FMI și-a anulat vizita în Moldova din cauza iresponsabilităţii autorităţilor moldovene Fostul preşedinte al Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă, consideră că Misiunea FMI şi-a anulat vizita la Chişinău din cauza "iresponsabilităţii autorităţilor moldovene". Opinia a fost exprimată de fostul parlamentar într-un interviu acordat agenției "Infotag". "Refu
Mihai Manole Doar un memorandum cu FMI poate restabili încrederea donatorilor faţă de Guvern
17 iun. 2015,, 13:00  
Mihai Manole: Doar un memorandum cu FMI poate restabili încrederea donatorilor faţă de Guvern Doar semnarea unui memorandum cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) poate restabili încrederea donatorilor externi ai Moldovei faţă de acţiunile Executivului, consideră fostul ministrul al Finanţelor Mihai Manole. Comentînd pentru "Infotag" declaraţia şefului reprezentanţei Băncii Mondiale în Republica M
Misiunea Fondului Monetar Internațional șia anulat vizita în Republica Moldova
13 iun. 2015,, 14:33  
Misiunea Fondului Monetar Internațional și-a anulat vizita în Republica Moldova Misiunea Fondului Monetar Internațional, care urma să vină în Moldova săptămâna viitoare într-o vizită de monitorizare, și-a anulat vizita. Anunțul a fost făcut de către reprezentantul FMI la Chișinău. Decizia a fost luată după ce, vineri, premierul Chiril Gaburici și-a dat demisia. Preced
BNM Vom discuta cu FMI despre lichidarea BEMi
11 iun. 2015,, 15:30  
BNM: Vom discuta cu FMI despre lichidarea BEMi Banca Naţională a Moldovei va discuta în cadrul negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional despre lichidarea Băncii de Economii. Asta chiar dacă liderii PLDM şi ai PD, dar şi premierul Chiril Gaburici, au anunţat ieri că Banca de Economii urmează să fie naţionalizată. „Nu putem comenta această dec
Mihail Poisic Fără un memorandum cu FMI şi alţi donatori vor refuza să lucreze cu Moldova
10 iun. 2015,, 16:30  
Mihail Poisic: Fără un memorandum cu FMI, şi alţi donatori vor refuza să lucreze cu Moldova „Fără un nou memorandum cu FMI, Moldova nu doar nu va primi de la Fond creditele necesare pentru sistemul financiar aflat în destrămare, dar acest fapt reprezintă şi semnul stop pentru alţi donatori externi". Este opinia reprezentantului Institutului Naţional de Cercetări Economice al AŞM, Mihail Poisic, so
Gaburici Condiția FMI la semnarea unui nou acord de împrumut pentru Moldova Lichidarea celor trei bănci
9 iun. 2015,, 15:05  
Gaburici: Condiția FMI la semnarea unui nou acord de împrumut pentru Moldova - Lichidarea celor trei bănci Una din condițiile Fondului Monetar Internațional privind semnarea unui nou acord de împrumut pentru Republica Moldova ar fi lichidarea celor trei bănci cu probleme - Banca de Economii, Banca Socială și Unibank. Despre acest lucru a declarat în această seară prim-ministrul Chiril Gaburici la emisiunea În
Grecia a obţinut o amînare a plăţilor către FMI
5 iun. 2015,, 17:50  
Grecia a obţinut o amînare a plăţilor către FMI Grecia a reuşit să obţină o amînare, pînă la sfîrşitul lunii, a plăţilor către Fondul Monetar Internaţional. Termenul iniţial urma să expire astăzi. Anterior,experţii financiari au estimat că Atena va intra în faliment dacă nu va reuşi să-şi achite la timp restanţele financiare. Grecia are o datorie
FMI șia redus estimările privind creșterea economiei americane la 25
4 iun. 2015,, 23:55  
FMI și-a redus estimările privind creșterea economiei americane la 2,5% Fondul Monetar Internațional (FMI) și-a redus, joi, pentru a doua oară în acest an, estimările privind evoluția economiei americane în 2015 și 2016, lansînd totodată un apel către Rezerva Federală să amîne prima majorare a dobînzii de bază pînă în prima jumătate a anului următor, transmite AFP. Într-un c
Guvernul grec spune că își va onora obligațiile financiare atîta timp cît va putea
25 mai. 2015,, 20:00  
Guvernul grec spune că își va onora obligațiile financiare atîta timp cît va putea Grecia are responsabiliatea de a-și plăti obligațiile, însă are nevoie de un acord cu creditorii cît mai rapid posibil, pentru că este în criză de lichidități, a declarat, luni, purtătorul de cuvînt al Guvernului grec, Gabriel Sakellaridis, transmit AFP și Reuters. 'În măsura în care vom fi capabili să p
Grecia nu va plăti tranșa din iunie către FMI pentru că nu are bani
24 mai. 2015,, 22:00  
Grecia nu va plăti tranșa din iunie către FMI pentru că nu are bani Grecia nu va plăti tranșa din iunie către Fondul Monetar Internațional pentru că nu are bani, a declarat duminică ministrul de interne elen, citat de Reuters. "Cele patru plăți către FMI pentru luna iunie se ridică la 1,6 miliarde de euro, acești bani nu vor fi plătiți, nici nu există ca să poată fi
FMI Datoria externă a Moldovei va ajunge la 100 din PIB în acest an
12 mai. 2015,, 17:13  
FMI: Datoria externă a Moldovei va ajunge la 100% din PIB în acest an Datoria externă a Republicii Moldova va depăşi Produsul Intern Brut în acest an, avertizează Fondul Monetar Internaţional. Într-un nou raport al instituţiei internaţionale se estimează că datoria externă a ţării noastre va fi de 100,4% din PIB. În 2016 situaţia nu se va schimba prea mult, dato
FMI
Transnistria stiri: 1384
Eurovision stiri: 510