Misterioasa planetă a 9-a din sistemul solar ar putea fi o gaură neagră

Misterioasa planetă a 9-a din sistemul solar ar putea fi o gaură neagră

Un studiu recent sugerează că la marginea sistemului nostru solar, unde este căutată de mulți ani misterioasa Planeta 9, s-ar putea afla, de fapt, o gaură neagră.


Oamenii de știință au întîmpinat dificultăți în a se pune de acord cu privire la numărul planetelor din sistemul solar.


Majoritatea experților afirmă că există opt planete cunoscute, în timp ce alții, precum Jim Bridenstine și Jerry Smith de la NASA consideră că Pluto ar trebui să fie printre acestea, potrivit Extreme Tech.


Există tot mai multe dovezi cu privire la existența unui alt corp ceresc la marginea extremă a sistemului solar, dar astronomii nu mai sînt atît de siguri că este vorba de o planetă.


Jakub Scholtz de la Universitatea Durham din Marea Britanie și James Unwin de la Universitatea din Illinois au publicat o lucrare surprinzătoare care sugerează că Planeta 9 este de fapt o gaură neagră primordială.


Găurile negre formate din stele pe moarte sînt mult mai mari decît obiectul ceresc din care se nasc, dar găurile negre primordiale sînt diferite.


Nu avem dovezi directe că aceste obiecte există, dar mulți cosmologi cred că fluctuațiile cuantice din universul timpuriu ar fi putut comprima materia în găuri negre minuscule care nu se mai pot forma în universul de azi.


O gaură neagră primordială ar avea masa de cinci ori mai mare decît a Pămîntului și o dimensiune de doar cinci centimetri.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load