Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Un consilier local din raionul Ungheni rămîne fără mandat

1 oct. 2019,, 18:10   Societate
2387 0

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților la un consilier local din raionul Ungheni prin desfășurarea simultană cu mandatul de consilier comunal a funcției de administrator al Instituției Publice Grădinița de copii din localitate, transmite printr-un comunicat instituția.

Potrivit art. 16 al Legii nr.133/2016 privind declararea averii și intereselor personale, subiectul declarării se află într-o stare de incompatibilitate în cazul în care pe lîngă funcția publică sau de demitate publică deține/exercită simultan o altă funcție, calitate sau activitate, fapt care este interzis prin Constituția RM și/sau prin alte acte legislative.

ANI va sesiza Comisia Electorală Centrală, în termen de 5 zile din momentul în care actul de constatare va rămîne definitiv, în vederea ridicării mandatului consilierului comunal.

De asemenea alesul local se va decade din dreptul de a exercita o funcție publică sau o funcție de demnitate publică, inclusiv funcția de consilier pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.

După rămînerea definitivă a actului de constatare, care este pasibil de contestare în instanța de contencios administrativ, persoana care a încălcat regimul juridic al incompatibilităților va fi înscrisă în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, de la data încetării mandatului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?