,,500 de lei de copil”. Directoarea unei grădinițe din Chișinău, acuzată de părinți

,,500 de lei de copil”. Directoarea unei grădinițe din Chișinău, acuzată de părinți

Directoare grădiniţei 104, din sectorul Botanica, este acuzată că cere ilegal bani pentru înregistrarea copiilor în instituţie. Părinții spun că au fost obligaţi să achite fiecare o taxă de intrare de 500 de lei.

De cealaltă parte, managerul instituţiei, respinge acuzaţiile şi spune că plăţile ar fi fost efectuate benevol.

Această doamnă, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a declarată că a mers, vineri, la grădiniţă să-şi înregistreze copilul. După ce a depus o cerere, directoare i-a cerut să achite şi o taxă de minim 500 de lei pentru fondul instituţiei.

„A fost pentru a înscrie cererea cu actele necesare. Directoare după ce am scris cererea îmi dă un bon şi îmi spune că să achităm minim de la 500 de lei în sus, pentru fondul grădiniţei. Eu i-am spus că nu voi dona nimi. Dumneaei mi-a spus că majoritatea părinţilor dau. Şi cu dumneavoastră n-o să daţi? I-am spus că nu voi da nimic, că nu este legitim ”, a declarat femeia.

Această taxă a fost percepută şi de la alţi părinţi, care nu au dorit să apară în faţa camerei de frică că micuţii lor să nu aibă de suferit. Directoarea grădiniţei, Valentina Dembiţchi a negat acuzaţiile.

Contact de TVR Moldova, Angela Starinschi a declarat că, în nici un caz, directorul unei instituţii nu poate cere de la părinţi bunuri, bani sau servicii, acoperindu-se cu existenţa unei asociaţii legale. Este ilegal şi contrar regulamentelor existente care stabilesc relaţia dintre asociaţiile de părinţi şi membrii acesteia. Nu veţi găsi în nici un document că un director de instituţie şcolară sau preşcolară are dreptul să condiţioneze un părinte să achite plăţi informale, iar ca rezultat să-i primească copilul la grădiniţă. Este ilegal, iar acest caz trebuie denunţat la Direcţia Generală Educaţie şi la CNA.

Şefa Direcţiei Educaţie din cadrul Primăriei Chişinău, Rodica Guţu şi primarul interimar al Chişinăului, Ruslan Codreanu nu au răspuns deocamdată la telefon pentru a comenta situaţia creată la gradinita 104.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load