Ioniță: Soluția în formatul 5+2 trebuie să fie una negociată diplomatic

Ioniță: Soluția în formatul 5+2 trebuie să fie una negociată diplomatic

Soluția care trebuie găsită în formatul 5+2, din punctul de vedere al Romîniei, nu poate fi decît o soluție care este una obligatoriu negociată diplomatic și este una care să răspundă în egală măsură părților implicate.


Declarația aparține ambasadorului Romîniei în Republica Moldova, Daniel Ioniță. Potrivit diplomatului, România nu face parte nemijlocit din acest format 5+2, dar implicit este prezentă, transmite IPN.


„Uniunea Europeană cînd vorbește despre această chestiune, vorbește inclusiv în numele Romîniei și a altor state europene, OSCE-ul cînd este acolo și noi sîntem parte a OSCE. Totodată, România este un stat vecin și cel mai direct interesat vecin de securitate, stabilitate și de o soluție care să răspundă nevoilor tuturor cetățenilor”, a declarat ambasadorul în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova.


De asemenea, diplomatul a menționat că România crede cu tărie în viitorul european al Republicii Moldova și știe că acest viitor nu este posibil fără o reformare substanțială a statului și fără o întărire a capacității instituționale din Republica Moldova de a face față diverselor provocări interne și externe.


„Pentru asta, România are mai multe instrumente de acțiune în Republica Moldova. Cel mai important instrument este dat de Parteneriatul Strategic pentru susținerea integrării europene a Republicii Moldova care a fost semnat acum nouă ani și care pentru noi reprezintă „Biblia” acțiunilor noastre externe”, a notat Daniel Ioniță.


Despre vizita prim-ministrei Maia Sandu la București, Daniel Ioniță spune că a fost una „full option”, adică tot ce este important sub aspect de contacte politice s-a putut realiza. „Vom rămîne în continuare acei avocați extrem de activi în ce privește susținerea obiectivelor Republicii Moldova la nivelul autorităților de la Bruxelles sau în străinătate”, a afirmat diplomatul.


De asemenea, ambasadorul a menționat că prelungirea autostrăzii Unirea pînă la Chișinău și construirea unui pot peste Prut în zona orașului Ungheni nu sînt proiecte fanteziste, dar sînt de durată. „Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece și să spunem că am fost la București, am discutat și mîine o să înceapă muncitorii să pună pilonii pentru construcția autostrăzii Unirii”, a menționat Daniel Ioniță. Potrivit lui, este firesc să legi Europa de Republica Moldova prin România.

 


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load