Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Expert: Avem Parlament și Guvern și este important să asigurăm preluarea conducerii

10 iun. 2019,, 09:50   Politică
3149 2

Expertul în politici publice Ștefan Gligor spune că Republica Moldova are un Parlament, un Guvern și cetățenii moldoveni trebuie să asigure preluarea conducerii ministerelor și agențiilor de stat de către noul Guvern format.

Expertul spune că investirea noului Guvern nu înseamnă o victorie completă, ci o confruntare, o victorie care trebuie confirmată.. Declarațiile au fost făcute în platoul ProTV Chișinău, transmite IPN.

Potrivit lui, lucrurile pot degenera foarte repede, iar acest lucru nu și-l dorește nici Partidul Democrat pentru că va avea consecințe asupra lui, dar nici alianța formată în Parlament nu-și dorește acest lucru.

Expertul IDIS „Viitorul” Veaceslav Berbeca spune că situația nu a fost încă tranșată. Potrivit lui, PDM împreună cu cei care îl sprijină încearcă să se opună transferului de putere către noua majoritate parlamentară. „Ceea ce s-a întîmplat ne arată că lucrurile, probabil, încă nu s-au lămurit și că urmează în următoarele zile să avem o decizie finală”, spune expertul. Veaceaceslav Berbeca spune că își dorește foarte mult ca acest transfer de putere să se întîmple în mod pașnic, fără confruntări.

Sîmbătă, după formarea unei majorități parlamentare dintre Partidul Socialiștilor și blocul ACUM, a fost investit un nou Guvern cu Maia Sandu în funcția de prim-ministră. Andrei Năstase a fost numit ministru de Interne. Totodată, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională investirea Guvernului și a emis un aviz prin care a dizolvat Parlamentul ales la 24 februarie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?