Dodon: Dacă nu merge cu ACUM, mai bine alegeri anticipate

Dodon: Dacă nu merge cu ACUM, mai bine alegeri anticipate

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, consideră că alegerile locale din 20 octombrie sînt un test pentru alianța dintre PSRM și Blocul ACUM, iar dacă nu vor trece de acestă probă, atunci mai bine să fie organizate alegeri parlamentare anticipate.


Declarația a fost făcută în cadrul emsiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune Moldova 1.


„Dacă vom da dovadă de maturitate politică noi vom trece acest test (n.r. - alegeri locale) și vom continua să guvernăm împreună. Dacă nu poate această coaliție să meargă mai departe, atunci mai bine alegeri anticipate”, crede șeful statului Igor Dodon.


În opinia președintelui țării, maturitate politică însemană atunci cînd alianța nu se ceartă de la pretendenții la funcția de primar. „Dacă noi o să ne certăm de la niște candidați pentru funcția de primar. Cei care încearcă să intre în geopolitică, se uită îngust, că vor să fie primari. Dacă nu ne vom uita la intereseul îngust atunci guvernarea se va menține”, explică Igor Dodon.


Alegerile locale și continuarea guvernării sînt stipulate și în Acordul semnat de PSRM și Blocul ACUM. „Ne-am asumat public că nu facem niciun fel de coaliție cu PD sau cu Șor. Nu acceptăm deputați transfugi. Dacă nu merge cu ACUM, mai bine alegeri anticipate”, a spus Dodon.


Totodată, Igor Dodon a precizat că alegerile parlamentare anticipate nu ar conveni cetățenilor, deoarece sînt cheltuieli suplimentare din bugetul public. „Nu sînt sigur că ar conveni PD. 30 de deputați nu mai iau. Șor nu mai trece. Socialiștilor, din punct de vedere politic, posibil da. Dar eu nu m-aș grăbi cu anticipate, deoarece această coaliție din două componente (n.r. - drepata și stînga) este o șansă pentru Republica Moldova. Dacă vine doar o parte, strînga sau dreapta, iarăși se începe: Stînga, în piață, împotriva celei dreapte sau invers”, a concluzionat Igor Dodon. Acesta pledează totuși pentru menținerea formatului de guvernare dintre PSRM și Blocul ACUM.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load