Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Moscova, dispusă să continue dialogul constructiv cu Chișinăul

28 dec. 2017,, 11:50   Politică
2061 2

Moscova este dispusă să continue dialogul constructiv cu Chișinăul și să colaboreze în mod activ pentru a realiza acordurile stabilite.

Declarația în cauză a fost făcută de secretarul de stat, ministrul adjunct al Afacerilor Externe al Rusiei, Grigori Karasin, într-un interviu acordat ziarului «Kommersant», ca răspuns la întrebarea despre strategia Moscovei referitor la cooperarea cu Chișinăul, avînd în vedere situația paradoxală din Moldova, unde președintele este pro-rus, Guvernul este pro-occidental și în condițiile cînd aceștia-și pun permanent bețe-n roate unii altora, transmite NOI.md.

Grigori Karasin a menționat că relațiile dintre Rusia și țara apropiată ei - Moldova într-adevăr s-au dezvoltat în anul 2017 într-un mod contradictoriu. Potrivit spuselor lui, pe de o parte, putem vorbi de un pozitivism considerabil, o ritmicitate fără precedent căpătînd dialogul bilateral la cel mai înalt nivel. Este suficient să spunem că în perioada de timp care a trecut de la alegerea lui Igor Dodon în calitate de președinte al Republicii Moldova au avut loc șase întîlniri cu președintele FR Vladimir Putin.

A fost subliniat faptul că un eveniment semnificativ pentru acea parte a societății moldovenești, care pledează pentru restabilirea relațiilor multiplane tradiționale ruso-moldovenești, care au fost puternic compromise în ultimii ani, ca urmare a politicii unilaterale de integrare europeană a Chișinăului, a devenit inițiativa președintelui Igor Dodon de a depune cererea ca Moldova să primească statut de observator în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice. Perfectarea deciziei cu privire la definitivarea statutului Moldovei în acest sens, care urmează să deschidă noi perspective pentru țară în ceea ce privește integrarea în Spațiul Economic Eurasiatic, se află deja la etapa finală.

Potrivit celor menționate de Grigori Karasin, escaladarea luptei dintre ramurile puterii în Republica Moldova continuă, totodată, să aibă un impact negativ asupra relațiilor ruso-moldovenești.


"Răcirea cooperării la nivel interdepartamental nu poate să nu ne îngrijoreze. Declarațiile antirusești din partea Guvernului și a conducerii Parlamentului Republicii Moldova sînt tot mai multe. De fapt, în rezultatul "loialității procesului de integrare europeană", greșit înțeles de unii la Chișinău pe anumite poziții, relațiile noastre au fost serios compromise și zădărnicite. Recent, ambasadorul moldovean la Moscova, Andrei Neguța, a fost rechemat pentru consultări. Sînt convins că această situație nu corespunde nici intereselor naționale ale Republicii Moldova, nici aspirațiilor cetățenilor de rînd ai Republicii Moldova", a declarat secretarul de stat, viceministru al Afacerilor Externe al Rusiei.

Totodată, potrivit spuselor lui, în pofida acestor fapte, Moscova este dispusă să continue dialogul constructiv cu Chișinăul și să colaboreze în mod activ pentru a realiza acordurile stabilite.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?