Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1427
Preşedintele stiri: 4009

Locatarii de pe strada Albişoara, deranjați de fumul de la o biserică din apropiere

4 ian. 2019,, 17:31   Capitala
3339 0

Locatarii cartierului din zona lacului de pe strada Albişoara se plîng că nu mai au cu ce respira din cauza fumului dens care vine de la biserica de lemn din preajmă.

Cel mai greu le este oamenilor care locuiesc la cîteva sute de metri distanţă de lăcaşul de cult. Doina Moraru spune că nici nu-şi poate aerisi apartamentul.

"Tot fumul aista se duce aici, se duce aici, unde sînt balcoane intră tot fumul ista în case.Uneori paremi-se că nu e numai lemn aici pus. Uneori este şi cauciuc. Că mirosul este foarte foarte puternic".

"Miroase puternic a fum, mai ales dimineaţa şi seara. Nu putem deschide ferestrele pentru a aerisi încăperile."

"Cîteodată mergem la oprire se vede fumul acesta imens, da nu ştim de la ce-i".

"E fum, eu nu ştiu cu ce ei fac focul, cu lemne sau cărbune, da e fum negru".

Am încercat să aflăm de unde vine fumul, dar parohul bisericii a refuzat să vorbească în faţa camerei. Mai mult, acesta a ameninţat jurnaliştii.

"Vă spun cinstit, dacă se mai apucă programul PRIME să denigreze biserica, eu ştiu un canon special, şi dacă mă apuc să-l ţin, o să fie vesel acolo. Vă spun deodată."

Ulterior, preotul a încercat să ne convingă că fumul care iese pe hogeagul cazangeriei din anexa bisericii este inofensiv.

"Utilajul este în rînduială, iar combustibilul este ecologic".

Slujitorul bisericii ne-a dat asigurări că în cîteva zile va instala un filtru performant. Acum două zile, locatarii din preajmă au depus şi o plîngere la poliţie. Ecologiştii urmează să măsoare gradul de poluare a aerului din zonă.

Anul trecut, în urma unei petiţii colective a oamenilor din cartierul afectat, specialiştii au constatat că fumul care iese din hogeagul cazangeriei nu este toxic.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?