X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Vara 2023 din Arctica a fost cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor meteorologice

14 dec. 2023,, 04:00   Ştiinţă şi IT
1798 0

Vara anului 2023 a fost cea mai călduroasă măsurată vreodată în Arctica, potrivit unui raport american de referinţă, care prezintă o imagine alarmantă asupra acestei regiuni a lumii, deosebit de expusă în faţa efectelor generate de schimbările climatice.

Acest document anual, publicat marţi de Agenţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA) din Statele Unite, subliniază mai ales amploarea incendiilor record care au lovit Canada pe timpul verii şi topirea continuă a calotei glaciare a Groenlandei, transmite agerpres.ro

Ultimul an (octombrie 2022 - septembrie 2023) a ocupat locul al şaselea în clasamentul celor mai călduroşi ani măsuraţi după 1900 în Arctica. Însă vara 2023 (iulie-septembrie) a stabilit un nou record, cu o temperatură medie de 6,4 grade Celsius.

"Mesajul primordial al raportului din acest an este că a sosit timpul să acţionăm", a declarat într-un comunicat Rick Spinrad, directorul NOAA.

"În calitate de naţiune şi de comunitate globală, trebuie să reducem considerabil emisiile de gaze cu efect de seră care se află la originea acestor schimbări climatice", a adăugat oficialul american.

În acelaşi timp, la Dubai, negocierile purtate la Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP28) erau blocate de anumite ţări producătoare de petrol în ceea ce priveşte includerea obiectivului de eliminare treptată a combustibililor fosili într-un text final al acordului.

La nivel global, anul 2023 urmează să fie declarat cel mai călduros din istoria măsurătorilor meteorologice, au prezis la începutul acestui an administratorii serviciului european Copernicus.

Incendii devastatoare

Arctica este afectată de un fenomen denumit "amplificare arctică", potrivit căruia această regiune se încălzeşte mai repede decît zonele aflate la latitudini medii.

Peste 80 de experţi din 13 ţări au contribuit la realizarea noului raport, care a fost publicat în fiecare an în ultimii 18 ani.

Ei s-au concentrat asupra schimbărilor observate în privinţa precipitaţiilor, care au fost mai mari decît valorile medii normale, dar cu diferenţe regionale importante.

Astfel, vara 2023 a fost anormal de uscată în nordul continentul american, alimentînd incendii devastatoare în Canada. Acestea au provocat evacuarea a zeci de mii de persoane şi o poluare atmosferică intensă.

În Groenlanda, în pofida unei acumulări de zăpadă peste medie în timpul iernii, masa calotei glaciare a continuat să scadă - deşi mai puţin decît în alţi ani.

Raportul american notează că la o staţie situată în punctul cel mai înalt de pe calota glaciară groenlandeză a fost înregistrată o temperatură de 0,4 grade Celsius pe 26 iunie 2023, experimentînd fenomenul de topire a gheţii doar pentru a cincea oară de la începutul din urmă cu 34 de ani al acestor observaţii meteorologice.

Topirea gheţii din Groenlanda contribuie la creşterea nivelului mării şi are totodată repercusiuni care depăşesc cu mult regiunea arctică.

0
1
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?