Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Date confuse legate de existența Planetei 9

17 mai. 2018,, 03:00   Ştiinţă şi IT
8171 0

Cercetătorii au considerat iniţial că Planeta 9 ar putea fi o exoplanetă captată de gravitaţia Soarelui în primele sale zile după formare.

Însă noile aplicaţii matematice sugerează că tranziţionarea dintr-un sistem solar în altul nu există.

Planeta 9 nu a aparţinut în trecut altei stele, sugerează cercetători din Marea Britanie şi Elveţia. Într-o lucrare aflată în arhivele bibliotecii din Universitatea Cornell era sugerat că obiectele de mărimea unei planete aflate la începutul evoluţiei pot tranziţiona dintr-un sistem stelar în altul.

Recent, cercetători precum Alexander Mustill din cadrul Universităţii Lund au observat existenţa unor caracteristici neobişnuite ale obiectelor aflate în Centura Kuiper, relatează Futurism. Printre aceste obiecte a fost descoperită şi o exoplanetă atrasă de forţa gravitaţională a Soarelui, la scurt timp după ce aceasta s-a format.

În cadrul noii cercetări, autorii au încercat să determine dacă o fracţiune semnificativă a unei stele poate capta un obiect de masă planetară cu plutire liberă. Aceştia au descoperit că numărul planetelor atrase din orbite fragile este independent faţă de masa totală a unei regiuni în care se formează stele. Studiul sugerează că fracţiunea planetelor care pot migra depinde de velocitatea mediului de formare stelar. Astfel, oamenii de ştiinţă sugerează că posibilitatea existenţei tuturor factorilor ce ar putea permite migrarea unui obiect precum Planeta 9 sînt extrem de reduse.


Autorii lucrării şi-au explicat concluziile ca fiind un rezultat al unei metode de calcul matematice a velocităţii stelei şi a absenţei prezumpţiei de ''planetă intrus''. Însă rezultatele studiului ridică şi mai multe semne de întrebare cu privire la modul în care o planetă cu o masă de 20 de ori mai mare de cît Pămîntul a ajuns într-o zonă atît de îndepărtată a Sistemului Solar.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?