Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Astronomii au identificat patru tipuri de sisteme planetare

22 feb. 2023,, 00:00   Ştiinţă şi IT
3402 0

Totul pare să fie în ordine în sistemul nostru Solar: planetele mici stîncoase, cum ar fi Venus, Pămînt sau Marte, se rotesc relativ aproape de steaua noastră, iar giganții mari de gaze și gheață, precum Jupiter, Saturn sau Neptun, se mișcă pe orbite mari în jurul Soarelui.

În două studii publicate în revista Astronomy & Astrophysics, oamenii de știință de la universitățile din Berna și Geneva și Centrul Național pentru competențe de cercetare planetară (NCCR), arată că sistemul nostru planetar este absolut unic în acest sens.

Autorul principal al studiilor, Lokesh Mishra, a dezvoltat un sistem pentru a determina diferențele și asemănările dintre planetele acelorași sisteme. Și, în același timp, a descoperit că nu există două, ci patru arhitecturi de sistem.

"Noi numim aceste patru clase "asemănătoare", "ordonate", "anti-ordonate" și "mixte"", a explicat Mishra.

Sistemele planetare în care masele planetelor vecine se aseamănă între ele au o arhitectură asemătoare. Sistemele planetare ordonate sînt cele în care masa planetelor tinde să crească odată cu îndepărtarea de stea – la fel ca în Sistemul Solar. Dacă, pe de altă parte, masa planetelor scade pe măsura îndepărtării de stea, cercetătorii vorbesc despre arhitectura anti-ordonată a sistemului. Există și arhitecturi mixte în care masele planetelor din sistem variază foarte mult de la o planetă la alta.


"Rezultatele noastre arată că sistemele planetare "similare" sînt cel mai comun tip de arhitectură. Aproximativ opt din zece sisteme planetare din jurul stelelor vizibile pe cerul nopții au o arhitectură "similară". Ceea ce a mirat echipa este că arhitectura "ordonată"—din care face parte și Sistemul Solar—pare a fi cea mai rară", a explicat Mishra.

0
0
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?