X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Zeci de autospeciale pentru stingerea incendiilor, donate salvatorilor moldoveni

30 mar. 2019,, 17:00   Societate
4381 1

21 de autospeciale pentru stingerea incendiilor, 2 ambarcaţiuni şi peste 30 de seturi de echipamente de descarcerare a victimelor accidentelor rutiere.

Este donaţia primită de pompierii moldoveni de la colegii lor din Marea Britanie, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea capacității serviciilor de urgență”. Programul a inclus şi instruirea a peste 1000 de salvatori şi schimburi de experienţă, timp de cinci ani.

Tehnica donată a ajuns în mai multe localităţi din ţară, acolo unde echipamentele lipseau sau trebuiau schimbate. Una dintre maşinile făcute cadou a ajuns la salvatorii din Capitală.

"Autospeciala este dotată cu tot tipul de utilaj şi echipament de intervenţie necesar la orice tip de situaţie excepţională. Diferenţa între scările pe care le avem noi şi scara dată, este aceea că în cazul urcării sau coborîrii este mai sigură atît pentru noi, salvatorii cît şi pentru sinistraţii care coboară."

Şeful Inspectoratului General de Situaţii de Urgenţă le-a mulţumit colegilor implicaţi în acest proiect.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?