X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Un artist autodidact din raionul Orhei pictează icoane în timpul postului

3 mai. 2022,, 22:00   Societate
3514 0

Pentru a crea lucruri minunate, nu întotdeauna e nevoie de studii. De multe ori pe lîngă pasiune şi talent, e nevoie de dedicaţie. Este şi cazul lui Iulian Efros din localitatea Măgdăceşti, care a pictat peste 200 de lucrări cu caracter religios, informează Noi.md cu referire la trm.md.

Artistul plastic spune că o regulă obligatorie este respectarea cu stricteţe a canoanelor bisericeşti.

Iulian confesează că este un autodidact, întrucît părinţii nu au avut bani să-i achite contractul pentru a studia la un colegiu de arte:

„Nu de la părinţi, fiindcă părinţii nu pictează... nimeni din familie. Este un dar de la Dumnezeu, mărturisesc. De la o vîrstă foarte tînăra, de la 11 ani am început a desena, inconştient că este un dar”.

Pictura bisericească nu este numai o artă, ci o cunoaştere a lui Dumnezeu, susţine tînărul. Astfel a descoperit lumea credinţei, a început să citească Evanghelia pentru a înţelege mai bine pictura şi scrierile sacre.

„Pentru a picta o icoană este nevoie de o trăire aparte, o trăire lăuntrică. Sufletul are nevoie de rugăciune în primul rînd, să fie în forma unei zugrăviri. E nevoie de post, nu numai cu mîncare dar şi cu anumite imagini”, a declarat Iulian Eros.

Cele mai multe lucrări sînt realizate la comandă pentru creştinii din străinătate, iar o pictură poate ajunge să coste şi 500 de euro. Munca este una grea şi migăloasă pentru că are multe etape şi fiecare necesită, ca finalul să fie unul impresionant.

„Îmi ia foarte mult timp de a realiza o icoană. Deoarece, eu personal icoanele le pictez în timpul postului, în special. Nu le pictez în afara postului. De exemplu icoana aceasta îmi ia foarte mult timp pentru că sînt 13 chipuri, unde trebuie lucrat cu foarte multă atenţie”, spune pictorul.

Cel mai mare vis a lui Iulian este să facă parte dintr-un cor de iconografi şi să aibă posibilitatea de a participa la pictarea unei biserici.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?