Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Statul va plăti 120 de mii de lei unui fost deținut al Penitenciarului nr.13

4 mai. 2018,, 17:11   Societate
3851 0

Un bărbat care a stat în detenție timp de șapte ani la Penitenciarul nr. 13 va primi de la stat 120 de mii de lei în calitate de de prejudicii morale pentru detenția în condiții inumane și degradante.

O decizie în acest sens a fost luată de Curtea de Apel Chișinău la 25 aprilie 2018. Decizia este definitivă și trebuie executată.

Potrivit deciziei, ministerul Justiției, din sursele bugetului de stat, trebuie să-i achite suma dată lui A. Repeșcu. Asociația Promo-LEX spune că este printre puținele decizii ale instanțelor naționale care decid acordarea de despăgubiri pentru condițiile proaste de detenție în cuantumul comparabil cu jurisprudența Curții.

Anterior, Penitenciarul nr. 13 din Chișinău a fost vizitat de trei ori (2015, 2009, 2007) de către delegațiile Comitetului European de Prevenire a Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane şi Degradante (CPT). În urma vizitelor efectuate, CPT a înaintat Guvernului Republicii Moldova un șir de recomandări menite să amelioreze situația deținuților din acest penitenciar, însă pînă în prezent situația a rămas neschimbată. Problemele sistemice sînt: suprapopularea Penitenciarului, hrana de calitate proastă, lipsa asistenței medicale eficiente.

Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova, precum şi Oficiul Ombudsmanului din Moldova au efectuat periodic vizite preventive şi de monitorizare la Penitenciarul nr. 13 din Chişinău. Ultima vizită de monitorizare a Avocatului Poporului, care a avut drept scop verificarea condițiilor de detenție şi tratamentul aplicat deținuților a fost efectuată pe 7 decembrie 2015, iar în urma acestei vizite, Ombudsmanul a recomandat repetat sistarea activității acestui penitenciar. Acest fapt a fost reconfirmat în ședința instanței de fond prin concluziile scrise ale Oficiului Avocatului Poporului.

În rapoartele anterioare, Promo-LEX a atenționat asupra condițiilor de detenție proaste din Penitenciarul nr. 13 și alte penitenciare din Republica Moldova. La fel, Asociația a publicat date statistice care arată că rata de încarcerare la 100.000 de locuitori este una foarte mare (220 de deținuți la 100.000 de locuitori, în comparație cu media europeană de 140 de deținuți la 100.000 de locuitori). În prezent, la Penitenciarul nr. 13 sînt deținute 1100 de persoane, la capacitatea de 500 de persoane.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?