X 
Transnistria stiri: 1395
Preşedintele stiri: 4036

Reparația drumului R1 Chișinău – Ungheni – Sculeni, gata în proporție de circa 87%

2 sep. 2021,, 18:00   Societate
5451 0

Reprezentanții ASD au desfășurat o ședință cu antreprenorul Evrascon JSC (Azerbaidjan) pe marginea progresului lucrărilor de reabilitare a unui sector cu o lungime de 22,1 km a drumului național R1 ChișinăuUngheniSculeni.

Segmentul în reparație traversează localitățile Cornești, Romanovca și Pîrlița din raionul Ungheni. Antreprenorul a informat că efectuează în prezent lucrări de amenajare a intrărilor în curți și a acceselor laterale, executare a acostamentelor, instalare a bordurilor, cît și reparație a podurilor. Tronsonul de 22,1 km are un progres de execuție de circa 87%.

Reparația sectorului de drum, care este parte a traseului național R1 este finanțată din împrumutul de circa 15 milioane de euro, alocat Guvernului Republicii Moldova de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Reamintim că beneficiarul și-a exprimat anterior îngrijorarea privind stagnarea lucrărilor de reabilitare și a solicitat explicații și clarificări de la Antreprenor.


Acesta a informat că se confruntă cu problemele de ordin financiar. ASD monitorizează permanent derularea contractelor încheiate cu Evrascon și acordă tot suportul necesar pentru implementarea lucrărilor, care trebuiau să fie finalizate încă în anul 2016.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?