Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Inspectorii de integritate ar putea fi împuterniciți cu pîrghii suplimentare

30 iul. 2021,, 13:51   Societate
2108 0

Inspectorul de integritate ar putea avea dreptul de a solicita efectuarea unor expertize sau evaluări pentru determinarea valorii de piață a bunurilor supuse verificării în cadrul procesului de control al averii și intereselor personale.

Potrivit autorilor proiectului de lege prin care se propune modificare și completarea legislației ce vizează activitatea Autorității Naționale de Integritate (ANI), expertizele și evaluările urmează a fi acoperite din contul bugetului ANI.

În acest context, bugetul ANI urmează să prevadă un capitol aparte pentru a asigura posibilitatea inspectorului de a dispune efectuarea unor astfel de evaluări/expertize, transmite bizlaw.md.

Aceștia mai spun că modificarea respectivă va impulsiona subiectul declarării să declare valoarea reală a bunurilor declarate. Iar în cazul în care inspectorul de integritate are dubii rezonabile privind declararea unui bun sub valoarea reală a acestuia, aceasta va avea posibilitatea să dispună efectuarea unei expertize/evaluări pentru a confirma sau infirma valoarea declarată de subiectul declarării.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?