Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

În cadrul cooperării germane, în două sate din Moldova a fost îmbunătățită infrastructura

19 feb. 2020,, 16:30   Societate
2205 0

Cu sprijinul Băncii Germane pentru Reconstrucție, în satul Mateuți, raionul Rezina, a fost construită o fîntînă arteziană, iar în orașul Sîngerei au fost pavate drumuri pietonale și construit un segment de iluminare stradală.

Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, Angela Ganninger, a vizitat marți, 18 februarie obiectivele după ce au fost date în exploatare, transmite NOI.md cu referire la IPN.

În satul Mateuți, pe lîngă fîntîna arteziană a fost construită o stație de pompare, o rețea de alimentare cu energie electrică și cu apă. A fost achiziționat și echipament tehnologic. Solicitată de IPN, Angela Ursachi, primarul satului, a spus că aceasta este a doua fîntînă arteziană în localitate. Construcția ei început în toamna lui 2018, iar pe parcursul lui 2019 au fost finalizate lucrările. Prima fîntînă a apărut în 2009. Apeductul era ramificat în două. Un segment aproviziona populația cu apă din turnuri, celălalt – din rezervoare. Însă, apa în ambele segmente venea dintr-o fîntînă arteziană, iar cînd se epuiza, nimeni nu avea apă. Astfel, a doua fîntînă arteziană vine să asigure non stop cu apă ambele segmente.

În orașul Sîngerei au fost demontați pilonii deteriorați și instalați alții noi pentru iluminarea stradală. De asemenea, au fost montate elemente de conexiune și iluminare led. Asfaltul de pe trotuare a fost îndepărtat, bordurile demolate și au fost amenajați în jur de cinci mii de metri pătrați de pavaj pietonal, fiind ridicate și borduri din piatră. Modernizarea facilitează accesul cetățenilor la primărie, gimnaziu, grădiniță și alte instituții.

Primarul orașului Sîngerei, Anatolie Covaliov, a spus în cadrul vizitei ambasadoarei Germaniei că banii poporului german au ajuns la destinație. Întreaga populație a orașului Sîngerei, peste 12 mii de persoane, cît și oaspeții orașului, se bucură de iluminare pietonală perfectă, pășind zi de zi pe trotuar curat. Pe tot parcursul implementării proiectului, banca germană a oferit și asistență tehnică.

Ambele proiecte au fost implementate în cadrul cooperării germane în comun cu Fondul de Investiții Sociale din Moldova și Banca Germană pentru Reconstrucție. Construcția fîntînii arteziene din satul Mateuți, Rezina, a costat 63 de mii de euro, dintre care 51 de mii de euro au fost banii contribuabililor germani. Lucrările din Sîngerei au o valoare de 176 de mii de euro, dintre care 111 mii de euro a fost contribuția din partea Germaniei.

Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, Angela Ganninger, a spus, fiind prezentă la evenimentul din Sîngerei, că Germania, prin proiectele lansate, care deja sînt finalizate, urmărește să contribuie la sporirea calității vieții oamenilor. De asemenea, a menționat că Guvernul Germaniei susține proiecte în peste 200 de localități din Republica Moldova prin intermediul proiectului cadru „Infrastructura socială și eficiența energetică”. Potrivit Ambasadoarei, din partea Germaniei a fost acordată o asistență nerambursabilă în sumă de 11,6 milioane de euro. Bugetul a fost dedicat implementării a 235 de proiecte de dezvoltare comunitară, inclusiv renovarea școlilor, grădinițelor, eficiență energetică, iluminare stradală, sisteme de aprovizionare cu apă, drumuri noi etc.

Proiectul cadru „Infrastructura socială și eficiența energetică”, susținut financiar de către Germania, este implementat în Republica Moldova din 2003.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?